Habar n-am cine a scris textul ăsta dar l-am găsit prin calculator pe la Very Old Documents. Probabil că e din vremurile forumului andreigheorghe (secţiunea cinema) pe cînd se trăia pe dial up şi l-am salvat ca să îl citesc mai tîrziu, ceea ce am şi făcut, am citit ceva din el abia azi… Hai, că merge, e cu caterincă, frivol, plin de paratext, ălea ălea. Care ţi-l recunoşti te rog să ţi-l asumi, da?
Bă fratile meu, acţiunea se petrece în Grecia învechită, când era rege Agamemnon. Bă Gicule, Agamemnon ăsta era un grăsan cu barbă rară, urât ca porcu şi obraznic, pe ochii lu’ mama. Şi veni el cu armia să cucerească Sicilia. Dacă traia azi nu mai venea cî îi tăiau coaiele mafioţii. Pe ochii lu’ mă-ta, două armate de leşinaţi se apropie una de alta. Şi veni Agamemnon cu un sol şi regele Siciliei cu un sol. Boşorogul ala de Agamemnon, un grăsan cu plete şi codiţe împletite, ca Georgeta curva satului, îi spuse celuilalt boşorog, regele Siciliei să se predea. Ală, nu-i mai ţiu minte numele, se dădu şmecher. Zise să se lupte cei mai buni luptători ai lor în loc de armii şi cine câştigă, câştigă războiul. Şi că aşa economisesc soldaţi. De parcă la cineva îi pasă de soldaţi. Agamemnon, cartoful ală nebărbierit şi umflat umflat, căzu de acord.
De la Sicilieni din armată aparu un monstru chelios şi cu dinţii stricaţi, cam ca aia ai lu’ nevastă-ta. Pe ochii mei, un gealat de 2 metri pe doi metri, cu paloş şi scut. Agamemnon l-a strigat şi el pe Ahile însă Ahile era în cortul lui din sat şi dormea gol între două golănci goale, bune mă Gicule, ţaţe mari şi frumoase, ah ce le-aş fi futut, ce le-aş mai fi futut. Mi se sculă un burlan de i se beliseră ochii babei de langa mine. Stai cuminte, d’te dracu’ zisei în gând babei, nu-mi stric eu burlanul pe carne uscată. Uită-te la film scorpie nimfomană. Aşa, şi veni Ahile, după ce îşi puse armura şi coiful lui fioros. Adevarul, Ahile ăla cu plete blonde, Vrad Pint, tot un firfiriu, pe lângă gealatul ăla din Sicilia. Dar, pe sanătatea lu’ tac’tu, se îndreptară unul înspre altul, ca la karate şi firfiriul făcu o săritură în aer ca Brusli ăla şi îi infipse paloşul în gât lu’ monstru ăla care căzu pe burtă şi muri. Nervos, Ahile (în film i se spune Achilis) s-a dus la Sicilieni şi le-a strigat: Mai vrea cineva mă’ labagiilor? Ha! Şi nu mai vru nimeni şi asa Sicilia a fost cucerită de Agamemnon cel grăsan şi bubos. A, am uitat să spun că Ahile şi Agamemnon erau cam la cuţite, nu se sufereau unul pe altul, am să-ţi spun de ce mai târziu. Hai, mai desfă o bere.
Gicule şi trece filmul la o petrecere mare şi cocoşată. Hector şi cu fratele lui, Paris, doi firfiri, pă ochii lu’ bunică-ta, unul bărbos şi celălalt, Paris, un poponar fără păr şi aschilambic, ca Vandele fiul cel mic al căldărarului. Phiii. . . Doamne, aştia doi fraţi care erau mari granguri de la Troia în vizită la Sparta, fuseră primiţi de Menelau fratele lu’ Agamemnon. Menelau ăsta, un grăsan pocit ţi boşorog era regele Spartei . Şi umflatu’ ăsta făcu un chiolhan cu dansatoare şi mâncare, să vezi Gicule ce bucăţi erau pe vremea aia mai frumoase ca Mingeta fica cea mica a bulibaşei. Şi vorbiră despre pace şi că Sparta e prietena Troiei, aşa cum e prieten Iliescu cu Voronin. Bă şi deodată, aşchimodia aia nehrănită, Paris, hop pe nişte scări, drept în dormitorul Elenei, nevasta cea tânără a lui Menelau. Ea, cică se retrăsese, golanca dracu’ . Şi intra Paris peste ea, Gicule, ce bucată, blonda cu ochi albaştri ca Marea Neagra, durere de mişto, ce-aş fute-o Gicule, până i-ar sări capacele.
Şi, la început, fiţe şi talente, că pleacă din dormitorul meu, da ce, ieri nu mi-ai spus aşa când ţi-am tras-o, şi hop, a dat rochia jos şi slăbătura a mozolit-o şi i-a introdus şarpele, ah Gicule, pe ochii lu’ sora-ta, de ce nu eram eu în locul slăbăturii ăleia de Paris că-i arătam pe anaconda şi nu mai facea talente cu mine. Pe scurt, iubire mare, Elena îi spusă că în fiecare zi se gândeşte cum să se sinucidă decât să stea cu Menelau. Şi drace, Menelau era jos la petrecere, le baga limba-n gură la dansatoarele alea şi mâna la tufiş. Aşa se încălzesc regii înainte să-şi pompeze reginele. Şi după futai, Paris, în loc să-i spună pa şi la revedere, ne mai vedem şi la anu’ îi promise că o răpeste. Ea nu, că nu se poate, fiţe, poante. Şi deodată imaginea trecu pe corabia cu care se întorceau firfirii de Hector şi Paris la Troia, în Turcia. Pe corabia troienilor, care semăna cu o coajă de nucă mult mai mare, Paris îi povesti lui Hector că a rapit-o pe Elena. Hector, să facă atac de apoplexie nu alta, se enervă, vru să întoarcă barca la Sparta. Dar, piţigoiul de Paris îi cântă la sentiment şi, într-o secundă Hector hotări să continue la Sparta cu Elena spartă, că Paris a spart-o de 10 ori pe noapte, ce iubire cocoşată.
Să nu crezi Gicule ca Hector nu îi aruncă lui Paris că e curvar şi că un curvar nu se poate îndrăgosti chiar aşa. Şi firfiriul de Paris i-a zis, ba da şi de aici încolo, pentru o bucată de pizdă au murit jde mii de oameni. Ah, viaţa nu e dreaptă, nu multe războaie au avut ca pretext, o pizda, Gicule. Pe ochii lu’ mă-ta nici tact’tu n-ar face război cu tata dacă i-ar fura amanta. În ziua de azi, să furi un sculament, nu mai e motiv de război.
Şi, trece filmul la primirea odraslelor Paris şi Hector de către regele Troiei şi tatăl lor, Priam. Ovaţii, urale, să moară mama, ca-n timpul lu’ Ceauşescu şi vizita reginei Elizabeta a Angliei la Bucureşti, cu caleaşca.
Priam, baiat de treabă, nu s-a supărat pe Elena şi ca un rege deştept a acceptat-o. Oricum, pizda era doar un pretext. Războiul urma oricum. Ca să vezi, Gicule, pe vremea aia politicienii erau la fel ca azi. Sau ăstia nu s-au schimbat. Hai mai dă o bere, ţigan zgârcit, oricum ai furat banii de la tac’tu. Ospătar, înca 26 de beri, aici.
Şi cum îţi spuneam Gicule, după ce se termină scena în Troia urmează scena în palatul (de piatra) al lui Agamemnon. Veni Menelau umflatu’ la Agamemnon grăsanu’ cu codiţe şi-i plânse pe umăr ca s-a jignit. Gicule, pe onoarea lu’ tac’tu, care nu există, în toată Oltenia nu mai găseşti pe cineva care să plângă ca cineva i-a furat nevasta. De ce să urăsti un binefăcător?
Dar Menelau, mai încăpăţânat şi rănit în mândrie ca cel mai înfocat ţigan oltean, nu s-a lăsat până nu l-a convins pe Agamemnon să facă război. Şi umflatu’ celălalt atâta aştepta, un pretext. O pizdă? E buna şi aia ca să începi un răzbel.
Agamemnon nu era chiar prost şi s-a sfătuit cu Ulise. Nu câinele ală vagabond din sat ci Odiseu, aşa îi mai zicea, ţin minte de la şcoală. Care şcoală? Şcoala vieţii că nu am nici 3 clase primare însa de Odiseu m-a învăţat Veta cerşetoarea, o nebună care fusese profesoară de istorie şi a vrut să mă spele o data pe picioare. Şi Ulise îi introduse lui Agamemnon că fără Ahile n-are sens să iasă la război. Şi Ulise era unicul rege pe care-l respecta Ahile. Aşa că următoarea scenă, mai mare râsul, era cu Ahile şi Patrocle, tot un aschilambic, verişorul lui, auzi luptându-se cu săbii de lemn între nişte ruine greceşti, ruinate gata. Cum pula mea, mă Gicule, pe vremea aia ruinele erau noi. Dar să lăsăm asta. Vine Ulise, un bărbat bine, care a mâncat ceva la viaţa lui, dar nu prea mult, şi-i face capu mare lui Ahile. Cu tot felul de argumente tâmpite, că, cică nu inţelege Ahile psihologia regilor. Lui Ahile îi era scârbă de Agamemnon dar, să vezi la el ce tâmpit, a fost gata să meargă la război ca să-i ramână numele de pomenire. Asta îi ardea lui la cap.
Eu Gicule, nu aş vrea să-mi ramână numele, mai curând burlanu’ meu de 25 cm, ca al dracu’ numai de al lui Terente se ştie. Vorbi Ahile cu mă-sa, proroaca, care-i zise că dacă se duce la războiul ăsta o să moară. Şi tăntălău’ dracu’ a ales să se ducă la război, să-şi eternizeze numele. Heeeeey. . . Ahile mă auzi???? Acum fac o labă şi mă gândesc la tine, luptătorule. Prostule, ce femei ai fi avut, măcar traiai până le fericeai pe toate. Şi te ţinea lumea minte ca Ahile-Terente-Don Juan de Troia. Ce e rău în asta? Zei, zei, zei, în tot filmul e vorba de zei, că ăia au avut mulţi zei. Zeul Troiei era Apollo. Mai desfă o bere. Gicule, tu, nu Apollo.
Ah Gicule şi pornesc grecoteii la luptă. J’de mii de corabii, nişte coji de nucă mari, pe mare, filmate de sus în jos să rămai mut la ce flotă organiză Agamemnon grăsanu’. Am uitat să-ţi spun că Ahile avea corabioara lui cu luptători de elită, ca mercenarii de azi.
Care ascultă orbeşte şi se luptă până la moarte, bine şi fără frică. Erau mai fioroşi ca ceilalţi iar Ahile, un criminal cu inimă de trandafir, pe ochii lu’ mama. Sare scena filmului la viaţa paşnică din Troia. Troia era o cetate mare, mare pe malul mării. Dacă ar fi văzut Ceauşescu filmul, şi-ar fi construit şi el una la Neptun. Dar acum joaca table cu Agamemnon în iad, într-un cazan de ciorbă. Ei sunt perişoarele.
Şi Hector, marele luptător avea o nevastă şi un copil mic şi îl iubea tare mult. În film nu arată numerele lu’ Paris cu Elena sparta, din Sparta însă, Gicule, pe dinţii nespălaţi ai lu’ tac’tu, dintr-o dată apăru flota lu’ Agamemnon la orizont, sute de coji de nucă . Phiiii.
Alertă mare, ca aia de la pompierii din sat când te îmbeţi tu şi dai foc la staul. Şi să vezi drace, Ahile cu corabia lui se îndreptă spre mal şi toate celelalte corabii stătură pe loc. Agamemnon, să dea în boală nu alta, crezu că Ahile face asta să se sinucidă. Câţi să fi fost în barca lui? 30-40 luptători, fioroşi dar pe mal, o armata întreagă. Tot pe mal, era templul lui Apollo, zeul apărător al Troiei, cu statuia lui, toata din aur, Gicule, kile de aur ca de-aş avea eu macar capul n-aş mai munci până la pensie. Stai un pic? N-am munca şi n-am avut niciodată, ce vorbesc prostii, la pensie e în fiecare zi. Aşa, pe ochii tăi şaşii, Gicule, ajunge Ahiles cu flăcăii la mal şi troienii trag cu sageţile în ei şi omoara vreo jumate. Dar ei tot 30-40 rămân şi, să vezi aici tactică de luptă, se acoperă cu scuturile. Aşa simplu şi înaintează ca o broască ţestoasă. Şi ajung la templu, omoară popii din templu şi taie capul statuii lui Apollo. Vede asta Hector şi vine cu 5-6 soldaţi şi intră în templu. Hop, soldaţii lui Ahiles îi măcelăresc însa pe Hector îl lasă în viaţă. Îi zice Ahile lu’ Hector, nu te omor, că nu vede nimeni când te omor şi nu valorează. Îi dă drumul şi Hector se roieşte cu o moacă fioroasă şi puţin înfricoşată.
A, am uitat să spun, grecoteii omorâseră doar preoţii boşorogi şi au lăsat-o în viaţă pe o preoteasă tânără, mama Gicule, o bucată bună, una, am uitat cum îi zice, ceva cu B. O să-i zic Bunicica. Bineînţeles Ahile o ia în cortul lui să o converseze. Şi bineînţeles Bunicica era verişoara lui Hector şi Paris. Gicule, pe banii pe care tac’tu îi bea, Iliada asta are mai multe nume ca Biblia.
Fericire mare pe greci, prima luptă câstigată, băute pe plajă la focul torţelor, Agamemnon în culmea fericirii. Deja uitase că Ahile câştigase lupta, că datorită lui grecoteii au debarcat.
Între timp, Ahile cu Bunicica în cort, la palavre, el îi băgă filozofie, ea îi zice că e deştept şi frumos, că îl credea doar barbar. Şi în loc să i-o traga din prima noapte o lăsă să doarmă, aşa murdară şi bătută cum era. Ahile ăsta era un criminal dar şi un filozof, zicea ca zeii îi invidiază pe muritori, că la muritori totul e mai frumos din cauză că mor. N-am înţeles de ce, e ca şi cum la tine Gicule, toate femeile te vor din cauza că-ţi put picioarele.
O altă fază din film e cand Ahile şi Agamemnon se ceartă din cauză că lui Ahile îi era greaţă de Agamemnon. Că i-a zis, că el e un luptător labagiu, el şi cu animalele lui de soldaţi. Iar Istoria îi ţine minte numai pe regi nu şi pe soldaţi. Ahile, nu, că soldaţii câştigă războaiele. Agamemnon, şi ce dacă, mă cac în ei de soldaţi şi uite aşa Ahile a zis că nu mai vrea să lupte pentru Agamemnon. Şi Agamemnon a zis, mă doare în cur şi a doua zi armata de grecotei era deja la un km doi de zidurile Troiei. O armata cam de 5-6 ori mai mare. Ca la începutul filmului, se apropie Agamemnon cu Menelau, doi grăsani fioroşi şi-i întălnesc pe Hector şi Paris, doi firfiri cu plete de poponari. Acum, ce e mai haios e că tot răzbelul de acum încolo e privit de la terasa de privire a războaielor, din Troia. Azi, războaiele le vezi la televizor. Atunci nu exista televiziune, Gicule mai desfă o bere. Priam, elegant, Elena bucata blondă, elegantă şi înlăcrimată, nevasta lui Hector cu bebeluşul în braţe. Spectatori la război.
Aşa cum tot satul se uită la tine Gicule când o baţi pe nevastă-ta. Toţi ştiau că poponarul de Paris îl va provoca la duel pe Menelau şi poate iese fără război. Priam chiar i-a dat sabia lui din strămoşi, lui Paris şi i-a zis că atâta timp cat un troian cară sabia aia, troienii au un viitor. Şi, unde am rămas, a, se ceartă Paris cu Menelau, bă grăsane Elena nu te iubeşte, mai bine o fut eu, Menelau că aţi venit la mine în casă, aţi mâncat şi aţi băut şi nevasta mi-aţi futut. De parca era un dialog de manele Gicule, d-ale noastre.
Şi Paris băgă provocarea la duel, poponaru dracu, era mare cât un picior de al lui Menelau. Menelau şi Agamemnon se căcau pe ei de râs şi acceptă duelul. Bineînţeles Menelau îl face praf pe Paris şi când să-i bage palosul în inimă şi mortul în casă, Paris poponarul se târăşte şi se prinde de piciorul lui Hector. Menelau vine să-l omoare şi aşa, agăţat de picior şi. . . hop. . . Hector îl împunge cu paloşul lui şi-l omoară pe Menelau de-i trece paloşul printre coaste şi iese pe partea cealaltă. Şi aşa începe prima luptă. Hector şi poponarul de Paris se retrag printre soldaţi, Hector îl trimite pe Paris în cetate să facă o baie şi să se ruşineze singur de cât de erou e. Băi Gicule, pe onoarea lu’ mă-ta care nu există, începe măcelăreala şi. . . troienii câştigă. Lupte de căcat, măcelăreală ca pe maidan. Hector reuşeşte să-l omoare pe un grecotei uriaş şi asta le dă curaj troienilor. Grecoteii se retrag şi uite aşa prima victorie a fost a troienilor. Acum, mai dă o bere ca mi s-a uscat gâtul.
Agamemnon, se dădea de ceasul morţii. Ulise îi arde siguranţele din creier ale lui Agamemnon şi îi zice că fără
Ahile nu se poate să câştige războiul. Şi Agamemnon îl cheamă pe Ahile şi de faţă cu Ulise îi spune că a dat-o pe Bunicica la soldaţi, să se joace cu ea. Când să o facă soldaţii sită pe Bunicica şi s-o marcheze cu fierul încins ca pe o vacă, apare schilodul de Ahile şi îi bubuie pe brutele de soldaţi şi o salvează de la viol. Aşa cum ai salvat-o tu pe nevastă-ta şi te-a bătut cu papucii jumate de oră că de ce ai salvat-o. Că ţie nu ţi se mai scoală de la atâta băutură. Şi a luat-o în braţe şi a dus-o în cort.
Între timp, scena trece în Troia. Fericire mare dar Priamus în loc să asculte de Hector ascultă de un prezicător bătrân şi urât şi hotărăşte să-i atace pe grecotei. Auzi Gicule, atacul e cea mai bună apărare. Că dacă ataci pe cineva rănit atunci când e slab, îl termini şi fuge de tine. Aşa cum face nevastă-ta când eşti beat, adică rănit, te bate, tu fugi şi a doua zi te întorci cu coada între picioare.
Înainte de scena atacului vine scena care mi-a plăcut cel mai mult, să moară mă-ta. Ce sari aşa, a ta e vie şi arată tânără, e bine conservată de alcool. Unde rămăsei? A, da. Scena în cortul lui Ahile. Ahile doarme şi Bunicica îi pune un cuţit la gat lui Ahile. Ahile, din somn, îi zice, hai fă omoară-mă. Ce contează când mori, acum sau peste 50 de ani, tot moarte se numeşte. Şi, Gicule, de la filozofeala asta i s-au umezit buzele pizdii lui Bunicica. Şi bineînţeles ca Ahile a pus-o pe spate şi i-a tras-o în noaptea aia de i-au sarit capacele.
Acum, Ahile, ca a găsit şi el o pizda în sfârşit, una de calitate, prinţesă a vrut să se întoarcă acasă şi să-l lase pe Agamemnon cu buza umflată. Însă a venit Patrocle, vărul lui, un puţoi aschilambic de 17 ani şi i-a început să plângă că el vrea să lupte pentru Agamemnon, pentru greci. Ahile i-a zis dute-n căcat şi împachetează, ne întoarcem că dacă nu te belesc şi Patrocle a ieşit înlăcrimat din cort. Ahile nu s-a intimidat şi a luat-o iar pe Bunicica la călăreală.
Gicule, urmează acum cea mai bună scenă a filmului. Troienii atacându-i pe grecotei, pe malul marii în timp ce Ahile tragea la buci. Hector veni tiptil, tiptil cu armata şi arcaşii încep să tragă săgeţi cu foc în vârf în nisip. Şi după ce făcură cu ele un covor de foc, să vezi la ei, aruncară peste ele nişte bile mari de paie care se făcura bile de foc şi-i pârliră bine pe grecotei. Pfiiiiii….mare surprindere, măcelăreau troienii la grecotei cu nemiluita. Şi, dintr-o data apare…..Ahile cu luptătorii lui, mare întorsătură.
Îl vede Hector pe Ahile şi se repede la el. Se bat ei ce se bat şi Hector….vai, îi taie gâtul de nici lui nu-i vine să creadă că l-a omorât pe Ahile. Când îi dă coiful jos…Gicule, făcu Hector o mutră ca a ta când m-ai prins sub cearşaf cu nevastă-ta.
Era Patrocle, nu Ahile. Ce ţeapa Gicule. Şi Hector îi zice lui Ulise,atât pentru noaptea asta şi fiecare se întoarseră la casa lor. Hector şi Troienii la hotel 5 stele adică la Troia şi grecoteii pe malul marii ca la Costineşti.
Nenorocirea fuse că a doua zi Ahile află de tărăşenie şi se enervă la culme. O dădu în pula lui pe Bunicica, îl arse pe rug pe Patrocles şi ceru să i se aducă şareta.
Înainte de asta, în Troia, Hector o lua pe nevastă-sa şi-i arătă un tunel pe unde să evadeze dacă cade Troia. Ea şi bebeluşul lui şi cine mai e prin preajma. Ca ştia ca Ahile va veni după el şi-l va omorâ.
Ajunge Ahile cu şareta la zidurile Troiei şi începe să strige ca un descreierat: Heeeeeeeeectooooooooorrrrrrr… şi aşa de vreo 50 de ori. Ca Hector şi-a luat adio de la cei dragi vreo juma’ de oră în timp ce Ahile striga întruna: Heeeeeeeeectooooooooorrrrrrr vino-n pula mea, asta am adăugat eu. Vrad Pint ăsta ţipă bine nu glumă. Gicule, să vezi ce proşti troienii, în loc să-l ciuruiască cu sageţi, s-a deschis uşa cetăţii şi a apărut Hector cu sabia şi scutul.
Şi în sfârşit, Ahile fuse mulţumit, că o să-l omoare de faţă cu atâta lume şi viitorul omenirii va afla de lupta asta. Mare căcăt Gicule, şi când te-a bătut nevastă-ta a aflat toată Craiova, şi? Tot o curvă anonimă a rămăs. Pac, poc, pac, pum se bat cei 2 eroi şi Ahile îl omoară până la urmă pe Hector. Îl leagă de şaretă cu o sfoară şi pleacă sub ochii înlăcrimaţi ai Troiei. Şoc total în Troia, pe ochii mei. Durere, durere, durere. Gicule, mai desfă o bere. De ce plângi? Îţi plăcea de Hector? ….te-ai pişat pe tine, am înţeles.
Gicule şi cum sta Ahile în cort, noaptea fără sex, că era în doliu, poc, întra în cortul lui un boşorog, Piter Otul, adică Priam. Ahile nu ştie cine e şi când află de ce a venit, îi zice că îi admiră curajul. Pe scurt Gicule, a venit să îl implore să-i dea înapoi cadavrul lui Hector. Să-l înmormânteze ca la carte şi să-i pună doua monede pe ochi înainte să-l arda pe rug, nu mai îmi aduc aminte de ce. Cu ocazia asta Ahile o eliberează pe Bunicica, ah Gicule, şi-i zice lui Priam ca e rege mai bun ca Agamemnon. Şi că îi promite că grecoteii nu vor ataca Troia cât ţin slujbele religioase adica 12 zile. Şi îi dă cuvântul lui de aschilambic forţos şi blond. Şi aşa se încheie scena între Piter Otul şi Vrad Pint. Ce faci mă, ai adormit? Mai desfă 4 beri nenorocitule, că ajungem la calul troian.
Ne apropiem de sfârşitul filmului Gicule, doua ore şi ceva a durat, mi s-a umezit părul la cur că m-am băşit de emoţie de 3 ori.
Urmează o scenă în care Ulise vede un soldat sculptând un cal de lemn pentru copilul lui din Grecia. Şi un zâmbet îi încolţi în colţul gurii. Semn că-i veni o idee. Aşa cum zâmbeşti tu înainte să-i tragi o scatoalcă lu’ soacră-ta aia oarbă.
Aşa, şi într-o zi, dintr-o dată se scoala troienii şi nu mai văd corăbiile grecoteilor, de parcă le-a înghiţit pământul. Şi nici un grecotei la orizont. Vin ei cu caii pe plaja şi văd câţiva grecotei morţi cu semne de ciumă pe ei. Veselie mare pe ei, trasera repede concluzia că e molimă din cauză că au pângărit statuia lui Apollo. Şi când ridicară ochii mai bine, pe mal… un cal de lemn. Aşa de căcat făcut încât cu greu înţelegeai că e cal. Sari Paris şi-i zise lui Priam că să-l ardă. Sări preotul ăla tâmpit şi spusă că să nu-l ardă că e o ofrandă adusă zeilor. Şi trebuie băgată în Troia şi sărbătorit evenimentul. Şi boul de Priam acceptă, că popa ăla avea influenţă asupra lui.
Şi băgara calul în cetate, îl traseră pe nişte butuci ca n-avea roţi. Şi sărbătoare mare cu dansuri. Şi după ce se duc toţi beţi la culcare ies troienii din cal şi măcelăresc gărzile întăi. După aia le fac semn cu torţele troienilor de afară, ascunşi într-un golf alăturat. Şi măcel Gicule, fără milă. Ahiles însă alergă disperat să o caute pe Bunicica, îi revenise pofta de împerechere.
Nevasta lu’ Hector cu bebeul, Paris şi alţi mocofani grecotei se pregateau sa evadeze prin tunel. Agamemnon îl gaseşte pe Priam şi-l omoară. Şi se duce şi o ia de păr pe Bunicica. Când să-i faca felul, Bunicica scoate un şiş
din chiloţ şi-i trage una în gât. Şi aşa moare şi Agamemnon, mama lui de slinos.
Şi să vezi dracie, când o strigă Ahile pe Bunicica îl vede Paris poponarul şi trage cu arcul în el. Gicule, din cauză că nici astă nu ştia să făcă bine i-a tras din greşeală săgeata în călcâi. Hoooopa… norocul prostului, acolo Gicule era locul vulnerabil al lui Ahile. Şi Ahile se clătină, Bunicica îi striga lui Paris să înceteze, dar poponaru’ dracu mai trase cateva sageţi şi în inima. Pupături cu Bunicica înainte să-şi dea duhul, lacrimi, suspine. Ahile i-a zis, du-te fă şi scapa de la măcel, lasă-mă să mor. Ea nu şi nu, dar până la urma s-a dus. Şi ea cu Paris aschilambicul şi Elena au fugit şi ei prin tunel.
Filmul se termină cu ceva vorbăraie despre onoare şi tralala. Şi că oamenii ziceau ce bine e să te lauzi că poţi spune că ai trăit în vremea lui Ahile sau în vremea lui Hector. Mare căcat, nişte criminali şi curve toţi… şi am încalecat pe un cal troian şi ţi-am băut berea baban.
Şcoala Gicule, înca puţin şi inunzi restaurantul cu pişat. Vezi, despre tine n-o să scrie decât 2 rânduri în ziar, că te-au gasit mort în şanţ, beat. Dar nimeni nu o să se prindă că te-a omorat Elena, nevastă-ta şi a regizat o comă alcoolică. Te las, nu pot să te car, eşti prea umflat şi greu. Şi eu nu sunt Ahile, o slăbătură puternică, mă dor şalele de la atâta stat pe scaun. Foaie verde paranoia, asta a fost filmul cu Troia…
The End