Tag Archives: tariceanu

Concursul Cosmic 2008 – Marea Votare

STICKY!!! (Last update 03 decembrie 2008)

Pentru calificări aveţi aici un audit by Blegoo.

Pentru primele două categorii s-a încheiat treaba, rezultatele cu scrool în jos.

Voturile continuă pentru categoria a treia (ULTIMA SĂPTĂMÎNĂ !!!).

S-a terminat şi calificarea pentru FINALA EXTREMĂ. Au mai rămas doar Dono şi Krossfire care erau trei adică şi Groparu şi Moshe/Mordechai, în total patru. Scorurile mai jos.

Lume, lume! Oamenilor! Blogărilor! Fiinţelor! Homo sapienşilor!

În urma minunatelor activităţi prin care numeroşi blogări au fost propuşi pentru a ocupa în anul 2009 funcţia de Magnific, iată că s-a ajuns la votarea celor deja calificaţi conform algoritmurilor cosmice (detalii tot acolo). Mulţumim pe această cale celor care au făcut cunoscut poporului acest fenomen, celor care au propus, celor care au fost propuşi şi nu în ultimul rînd mulţumim mie şi soacrei mele, fără de care toate astea nu ar fi fost nici posibile, nici probabile. Să trecem acum de vrăjeala asta şi să vedem ce urmează.

Urmează cam aşa:

1) Se votează ca şi pînă acum, ai un blog, dai un vot. Detalii despre ce înseamnă asta găsiţi în linkul cu calificările. Puteţi să anunţaţi în cele patru zări despre fenomen.

2) Se votează din zori şi pînă în noapte, de luni pînă duminică.

3) Se votează ca să alegem alegem cîte trei la fiecare dintre cele trei categorii.

4) Aceşti cîte trei vor intra în Finala Sublimă, din care vom afla cine este cu adevărat cel mai cel.

5) În acest post vom ţine scorurile şi voturile pentru toate cele trei categorii, ca să facem economie de clickuri, linkuri, comentarii şamd. Voturile se vor da doar cu blogul în limba română funcţional la data prezentei, comentariile oricum, reclama deşănţată din partea candidaţilor  – oriunde şi fără număr (asta dacă au aflat că participă, bineînţeles; dacă nu au aflat atunci le urăm somnic dulce în continuare).

 premiile-nenea-cosmos-2008-micut

 Să trecem la fapte!

Categoriile anului 2008

A) Cel mai obosit VIP al anului – calificaţi:

1) Mihaela Rădulescu (23) – Winner

2) Andreea Marin (5)

3) Alina Plugaru (5)

4) Mircea Badea (10)

5) Tăriceanu (3)

6) Băsescu (5)

7) Naomi (4)

B) Cel mai stricat candidat la alegerile uninominale parlamentare 2008 – calificaţi:

Cîştigători sînt Scîrbita Onorabilă Anca Constantinescu Ciocu’ Mic Că Acum Sîntem Noi La Putere şi Bideu Marius Marinescu Muscles Distrugătorul Acceleratorului De Particule în:

MAREA UMEZEALĂ

Votaţi la alegerile din 30 noiembrie! Voturile voastre se vor redistribui! Ultima şansă să îi băgaţi în parlament!

1) Dan Voiculescu (10)

2) Adrian Năstase (19)

3) Marius Marinescu (3)

4) Stolojan (4)

5) Ana Birchall (2)

6) Cătălin Zmărăndescu (4)

7) Florin Călinescu (3)

8 ) Adrian Păunescu (2)

9) Elena Udrea (3)

10) Tăriceanu (3)

 C) Blogărul anului 2008 (supranumit Magnificul) – calificaţi (votarea continuă!):

1) http://www.groparu.ro/ (7) – calificat de pe locul 3

2) http://www.cabral.ro/ (1)

3) http://dono.ro/ (27) – calificat de pe locul 2

4) http://www.petreanu.ro/ (2)

5) http://www.lamaie.ro (4)

6) http://www.krossfire.ro/ (29) – calificat de pe locul 1

7) http://moshemordechai.wordpress.com (7) – calificat de pe locul 3

8 ) http://sirb.net/ (5)

9) http://codexpolitic.us/ (2)

10) http://inconstantin.ro/ (3)

11) http://www.jeg.ro/  – descalificat din propria lui iniţiativă şi promovat în juriu (aşa, şi?) că cică o să dea premiu.

Urăm succes organizatorilor, votanţilor, comentatorilor, băgătorilor de seamă, spammerilor şi nu în ultimul rînd şi concurenţilor. Urăm, că e gratis.

NOTĂ: Mulţumesc tuturor celor care vor lua în serios şi mai ales la mişto Concursul Nenea Cosmos 2008.
Apropo, în loc să facă auditu’ concursului Blegoo se ţine de Oscaruri.
Deasemenea jeg chiar se crede în juriu, a stricat biata căprioară din cauză de concurs.
18-11-2008 După cum se poate vedea uşor cu privirea şi ochiul liber, Antenele se situează pe primele locuri cu personajele promovate pe ecrane, adică Mihaela Rădulescu, Mircea Badea, Dan Voiculescu şi Adrian Năstase. De aici se poate trage concluzia că Antenele fac treabă bună. Eu tot nu pricep ce aveţi cu Badea, că e clar că îl urmăriţi din moment ce aveţi boală pe el… Mă rog, eu număr voturile, ălea ălea…
27-11-2008 Am tras concluziile la primele două capitole. Adevăraţii cîştigători sînt proprietarii de televiziuni şi blogurile care ne informează despre toţi aceşti oameni. Răduleasca nu putea rata podiumul. Mă deranjează voturile strînse de Badea, nu le înţeleg. Şi pe el îl deranjează, că şi-a făcut blog. În ceea ce priveşte oamenii politici, Năstase se ducea spre cîştigarea categoriei pentru că voi confundaţi faptul că aveţi boală pe PSD cu sensul concursului, caterinca. Oricum el rămîne un om cunoscut, la fel de cunoscut ca şi Băsescu pe care l-aţi ocolit în mod onorabil şi regretabil încă din calificări. Sensul concursului era exact grobianismul, mascarada, penibilul. Cîştigătorii s-au cerut singuri pe podium. Continuăm la categoria celui mai bun blogăr, Magnificul. Aici nu aveţi cum să greşiţi, toţi sînt perfecţi.
07-11-2008. După ce am finalizat plictisirea tuturor cu chestiunile de mai sus declar închisă această etapă, pornesc Finala Extremă şi cam atît.
 
 

Premiile Nenea Cosmos 2007 – Cel mai naşpa personaj dat de media românească

premii-cosmos-2007.jpgLa categoria ***SUCCESE PE RAMURĂ***, pentru premiul

V-am futut la cap un an – AM RATING DE BAROSAN,

aici aţi votat în perioada 26 noiembrie – 31 decembrie 2007 pe

Cea mai naşpa persoană publică promovată în acest an de către media românească împreună cu mijlocul media respectiv.

Acasă tv prezintă pe Nikita – 5 voturi

B1 tv prezintă pe Monica şi Irinel Columbeanu – 11 voturi

Click prezintă pe Laura Andreşan – 4 voturi

Libertatea prezintă pe Alina Plugaru – 2 voturi

Libertatea prezintă pe Simona Sensual – 1 vot

OTV prezintă pe Gigi Becali – 7 voturi

Realitatea prezintă pe Daniel Patriarhul – 1 vot

Realitatea prezintă pe Călin Popescu Tăriceanu – 1 vot

Trustul Intact prezintă pe Dan Voiculescu – 6 voturi

wwwioniliescuwordpresscom prezintă pe Ion Iliescu – 3 voturi

La categoria asta cred că am greşit şi numărătoarea unor voturi dar mă doare la banană, oricum vorbim de naşparliii patriei, nici nu mă mai chinui să îi pun în ordine, e clar că a cîştigat familia Columbeanu promovată atît de bine de B1tv şi nu numai, urez copilului cîştigătorilor o viaţă minunată şi să aibă ocazia să înveţe despre discreţie pe undeva, acasă n-are şanse. Acelaşi lucru mai urez prea băgaţilor în seamă prunci ai Bahmuţencei şi Andreei Marin.

Premiile NENEA COSMOS 2007 – Cel mai naşpa politician

premii-cosmos-2007.jpg În cadrul categoriei ***M-am născut între Carpaţi ***,

la secţiunea Candidează tu băi, dacă ştii tu mai bine!,

aici aţi votat în perioada 26 noiembrie – 31 decembrie 2007 pe

Cel mai prost/stupid/mîrlan/libidinos/retard om politic român.

1) Gigi Becali – retardul – 15 voturi

2) Adrian Cioroianu – prostul – 9 voturi

3-4) Traian Băsescu – mîrlanul – 5 voturi

3-4) Ion Iliescu – pentru întreaga activitate – 5 voturi

5-6 ) Corneliu Vadim Tudor – nebunul – 4 voturi

5-6) Adriean Videanu – stupidul Bucureştiului – 4 voturi

7) Dan Voiculescu – libidinosul – 2 voturi

8-9) Mircea Geoană – prostănacul – 1 vot

8-9) Călin Popescu Tăriceanu – stupidul României – 1 vot

10) Adrian Năstase – arogantul dispărut – 0 voturi

din 46 de voturi corect exprimate, uninominale (deci se poate) şi cam atît.

Nu se decernează nimic. Nu se merită.

Premiile ***NENEA COSMOS 2007*** – MAREA FINALĂ

premii-cosmos-2007.jpg neneablog.jpg

Intraţi şi votaţi în cele trei pagini dedicate.

Abia acum începe

MAREA FINALĂ!

2007 – Cel mai naşpa politician

2007 – Cel mai mişto blogger

2007 – Cel mai naşpa personaj dat de media românească

 

În curînd vor fi prezentate şi premiile!