România – anul 2243

La mare concurenţă cu Mama şi cu Tata Omida, cu piraţii din Marea Chinei, cu versurile lui Nostradamus şi cu Congresul Mondial al Horoscopiştilor, avem deosebita onoare de a vă prezenta *Scrierile lui Cosmos*, cel mai complex ghid despre viitorul României. Salvaţi aceste *Scrieri* pe hardurile dumneavoastră, că nici nu o să ştiţi ce pierdeţi, voi, dar mai ales strănepoţii strănepoţilor voştri.

Anul 2243. Toamna. Se împlinesc 235 de ani de la publicarea *Scrierilor lui Cosmos*. Omenirea a învins. Sarah O’Connor a salvat complet lumea de Terminator în 2031. Acceleratorul de particule a dus la descoperirea teoriei unificate a fizicilor, asta avînd loc încă de la prima sa pornire, în 2048. În 2050 americanii chiar au ajuns pe Lună, numai cu două săptămîni înainte de a ajunge pe Marte. Clonele au devenit complet utilizabile încă din 2020. Defapt de aici porneşte Marea Istorie a Românilor. De la şedinţa comună a Parlamentului României din data de luni, 05 octombrie 2020. Atunci camerele reunite au votat prima lege a clonelor electorale. În acele vremuri nimeni nu mai mergea la vot, nimeni nu mai avea chef să voteze mereu aceleaşi şi aceleaşi mecle. Deoarece ultimele alegeri fuseseră un dezastru din punctul de vedere al prezenţei la vot, politicienii (în realitate clonele politicienilor cunoscuţi în perioada 1990 – 2010) au hotărît că, din moment ce cetăţenii refuză să participe la jocul democratic, este nevoie de clone care să ţină locul cetăţenilor în acest sector foarte important al vieţii publice. Căci fără de voturi liber exprimate se ducea dracului democraţia, moncher. Pentru a se asigura echidistanţa politică a clonelor s-a votat ca toate clonele electorale să fie realizate sub forma de capete seci şi fără de opţiuni politice, urmînd ca talentul candidaţilor şi al echipelor electorale să le facă pe clone să încline votul după parcurgerea campaniei electorale. S-a considerat că dacă se vor scoate clone cu memorie inclusă, acestea ar deveni prea repede partizane a lipsei de la vot sau ar putea fi manipulate electoral încă din perioada incubaţiei. Legea mai prevedea că la fiecare patru ani se fabrică un contingent de clone egal cu numărul de cetăţeni ai României la acea dată, urmînd ca după alegeri să se distrugă acele clone, ele neavînd altă pregătire economică. Practic cu o lună înainte de alegeri cîteva milioane bune de retarzi năvăleau pe străzi, urmînd ca după alegeri să fie hingheriţi şi eliminaţi. Astfel democraţia mai avea o şansă. Preşedintele Băsescu al III-lea a promovat legea abia după ce s-a hotărît ca toate clonele să fie mature, chelioase şi cu sîni mari. În acest fel clonele au căpătat caracter reprezentativ atît pentru bărbaţi cît şi pentru femei, tehnologia pentru diferenţierea pe sexe fiind prea scumpă pentru bugetul acelor ani. Nu contează cum au decurs alegerile, important este că după alegeri s-a hotărît conservarea clonelor pentru alegerile următoare şi nu distrugerea lor. Normal, nu îţi vine să îl omori pe ăla care te-a votat, nu? Milioanele de clone au fost închise în spaţii special amenajate care au fost construite imediat, în următorii 12 ani. În tot acest timp clonele au umblat de colo colo, asigurînd voturile pentru încă trei alegeri. Între timp clonele au căpătat simţ civic, fiind folosite la curăţenie, asfaltare, spălat de trotuare şi babysitting. Acesta a fost momentul cînd o serie întreagă de asociaţii neguvernamentale de tipul *Salvaţi Clonele* au reuşit să introducă în Parlament cea de a doua lege a clonelor electorale, fiecare cetăţean fiind obligat să aibă în grijă o clonă, evident avînd dreptul să utilizeze clona în scopuri casnice, cu respectul cuvenit. Cetăţenii au folosit pentru început clonele la treburi casnice, dar cu timpul le-au trimis în locul lor la muncă, mai ales acolo unde mai existau munci fizice. Deoarece clonele s-au integrat suficient de bine în societate, la următoarele alegeri acestea aveau deja opţiunea politică de a nu se prezenta la vot. În spiritul democraţiei Băsescu al V-lea a promulgat legea prezenţei obligatorii la vot a clonelor. Clonele deja ştiau că au dreptul fundamental de a nu se prezenta la vot. În plus reprezentau majoritatea populaţiei, ceilalţi fiind minoritari sub orice formă de sex, religie, vîrstă sau etnie. Pînă la urmă clonele s-au prezentat la vot dar nu oricum, aşa că în anul 2060 clonele erau deja reprezentate în Parlament de către proprii senatori şi deputaţi, adică majoritatea parlamentului era formată din chelioşi cu sînii mari. După ce aceştia au impus un nou preşedinte chelios şi cu sînii mari, au început producţia nelimitată şi au pornit la cucerirea întregului glob pămîntesc.  A început şi insurecţia armată a oamenilor din România, ajutaţi cu toate resursele necesare de către ţările învecinate dar şi de către NATO, Rusia, China, India, precum şi de către fundamentaliştii musulmani şi ultra ortodocşii evrei. Măcelul clonelor a durat puţin dar a fost deosebit de sîngeros, sîngele clonelor fiind mai sîngeriu, aşa, de felul lui. Băsescu al VII-lea a fost reinstaurat preşedinte iar România a revenit pe drumul său obişnuit, la intersecţia marilor imperii şi a micilor interese. Lupta împotriva clonelor a făcut totuşi ca toate forţele mondiale să se găsească pentru prima dată de aceeaşi parte a baricadei, de aici izvorînd pacea mondială care ne guvernează şi astăzi, cînd întreaga omenire, după epuizarea oricărei resurse de cărbuni, petrol, combustibil nuclear sau şoricei care dau la pedale, stă strîns unită  de dimineaţa pînă seara şi orientează oglinzile după soare pentru a strînge în baterii picul de energie necesar trecerii nopţilor polare intecontinentale. Frigul ucigaş n-ar fi nimic, dar extratereştri care ne extermină specia de vreo 20 de ani nu sînt afectaţi de ger, deci au un mic avantaj. A transmis de la Bucureşti Nenea Cosmos. Să vă fie de bine!

Marea Neagră – buricul sau capătul Pămîntului?

Păi se ştie cu siguranţă (adică mai sigur de 50,0001%) că pînă pe vremea gheţarilor Marea Neagră era un lac de apă dulce cu nivelul apei cu circa 2-300 m mai jos. Civilizaţia se legăna pe ţărmurile-i nisipoase şi/sau stîncoase şi uite aşa se dezvolta rasa noastră caucaziană, făcînd plajă la Soci, pescuind la Vamă sau sărind de la trambulină la Ialta. Fluviile se întreceau în a umple acest lac frumos cu aluviuni şi apă dulce de gheţar, să placă fetelor din Trabzon. Gheţarii se topeau cam peste tot şi uite aşa s-a gîndit Oceanul Planetar, să îi crească nivelul într-o oră cît Mării Negre într-un mileniu. Caz în care într-o zi a avut loc un mare bîldîbîc al Mediteranei peste Marea Neagră, fapt care a cam dat înapoi civilizaţia prin zonă, scufundînd tot ceea ce era pe ţărmuri, adică abia atunci a ajuns Marea Neagră la perimetrul pe care îl cunoaştem astăzi. Toţi ăia care au scăpat fiind plecaţi cu coşuleţul să culeagă zmeură prin dealurile şi munţii aflaţi de jur împrejur s-au întors acasă, acasă era sub ape, tragedia era la maxim, normal, legendele s-au născut, Noe, apocalipse, zei mînioşi, alea alea, iar cei rămaşi au plecat în pribegie, mai ales că acum apa era cam sărată. Uite aşa a luat fiinţă rasa indo-europeană, o rasă de evacuaţi şi disperaţi, pe cînd cea caucaziană cu civilizaţie cu tot zace şi acum în adîncurile Mării Negre, mărturie greu de găsit a ceea ce a fost omul pînă să îi intre Oceanul Planetar în dormitor.

Cum aţa îl trage pe om înapoi la origini, tot aşa s-au întors aici toate triburile, căutînd după mii de ani focurile legendelor pierdute, şi uite aşa este înconjurată Marea Neagră de toate neamurile albe ale Pămîntului, triburi vechi de mii de ani încercînd astăzi să afle cine a fost întîi aici şi cine merită să aibă ce a mai rămas din puţina moştenire. Popoare dispărute sau împuţinate prin munţi se reamestecă de vreo trei milenii încoace cu toţi cei care se întorc la origini, dinspre vest şi dinspre est, dinspre nord şi sud, de pe unde i-a aruncat urgia şi i-a cules legenda. De unde sînt Romulus şi Remus, cine sînt armenii, ce caută aici triburile turcice (cu bulgari cu tot), ce s-a ales de traci şi de vechii greci, de unde au venit toţi slavii, de unde au plecat celţii, galii şi popoarele germanice, ce s-a ales de civilizaţiile Orientului Mijlociu, toate răspunsurile zac în adîncul Mării Negre, sub un strat ucigaş de sulf. Atlantida? Grecii, martorii civilizaţiei din zonă, afectaţi doar parţial de cataclism, păstrătorii legendelor, numeau în vechime acestă mare Pontus Axeinos, adică Marea Neospitalieră, fără porturi, cu triburi barbare împrăştiate pe ţărmuri, dovadă a dispariţiei bruşte a civilizaţiei din zonă. Abia după colonizarea realizată datorită legăturii maritime şi stabilirea de porturi această mare a devenit Euxeinos Pontus, ospitalitatea venind din capacitatea comercială, că la ce altceva se putea gîndi un grec, nu?

Străbunii Europei au putrezit pe fundul Mării Negre. Fiii lor de astăzi ţin aici hotarele între civilizaţiile albe, Vestul pragmatic, Estul bogat, Sudul religios şi Nordul imens. Aici se separă totul, economie, politică, religie, putere, istorie, legendă şi speranţă. Cine are un picior înmuiat în Marea Neagră are parte de speranţe şi iluzii, de necazuri şi bucurii deopotrivă, aici sărăcia şi bogăţia sînt totuna, aici este locul unde s-a jucat mereu istoria albă. Imperiile s-au ciocnit cu atîta poftă înspre această mare, civilizaţii care au înflorit secole în Mediterană, Atlantic, nordul Europei, Urali şi pînă în inima Asiei s-au distrus aici în cîţiva ani. Podiumul lumii este Marea Neagră, şi cine urcă pe podium coboară în neant.

 

Dă un search pe google

Bagă Kogălniceanu şi apasă. Da, ştiu, e un aeroport foarte important din NATO. Altceva? Hotel, stradă, comună, biscuite, cam multe numite aşa, dar nu destule. Kogălniceanu a fost cea mai grea talpă pe acceleraţia României. A apăsat atît de puternic încît acum avem o ţară şi nu o caricatură, deşi mulţi se complac astăzi în a crede aşa ceva. A prins o adevărată perioadă de romantism politicianist cînd un politician crea în jurul său plusvaloare socială prin simpla prezenţă fecundă, erau vremurile cînd vrăjeala politicianului avea şi ecou şi efect, nu doar otravă oneroasă. Cel mai important, erau vremuri cînd geniul se putea împrăştia generos în toate domeniile, specializarea actuală lipsea şi bine făcea iar un om putea fi jurist, istoric, scriitor, jurnalist, prim ministru, ministru de externe, membru al Academiei Române şi apoi preşedintele ei. Şi nu oricum, căci nu a abuzat ca un filfizon de bursele lui Studza şi a studiat atent prin străinătăţuri pe unde a umblat şi cu gînduri revoluţionare, participînd apoi la evenimentele 1848 din Ţările Române. Ştiu, erau vremuri zbuciumate, dar putea să rămînă un simplu boieraş la curtea principelui, nu să ajungă printre ctitorii Teatrului Naţional din Iaşi, ca să nu pomenesc de felul în care a împins Moldova să îl aleagă întîi pe Cuza pentru Marea Unire de la 1859, nu de alta dar el pregătise deja o Constituţie a Moldovei care tare mult a folosit în acele vremuri. Hai şi o lege a mînăstirilor prin anii ‘60, fie şi o lege agrară, ca să nu vorbim de armată şi de militarea permanentă pentru dezrobirea ţiganilor, emanciparea ţăranilor, stoparea privilegiilor boierilor (el însuşi fiind fiu de boier) adică egalitatea politică şi civilă, asumarea de principii democratice într-un guvern monarhic. Printre picături a bagat şi o lege a învăţămîntului, hai şi un cod civil şi unul penal, chiar dacă nu sînt eu mulţumit de ele erau maximul acelor vremuri, a fost fondator al partidului naţional liberal, se ştie că este artizanul independenţei României permiţînd trupelor ruse să traverseze România împotriva turcilor şi apoi obţinînd prin acordul de pace recunoaşterea Dobrogei şi a Deltei Dunării ca aparţinînd Principatelor Române, deci trebuia să fie tot el şi ambasador la Paris. Intrăm în amănunte şi ajungem la faptul că el a susţinut domnia lui Cuza nefiind adeptul aducerii unui domnitor străin, era un naţionalist moderat şi nu e puţin în acele vremuri, ne gîndim oare cine o fi mijlocit dotarea armatei române cu carabine cu repetiţie împotriva turcilor, import din SUA, unii îl consideră mason, alţii doar un arivist perfect al acelor vremuri, eu unul îl consider Cel Mai Mare Român Al Tuturor Timpurilor, cel care a făcut cel mai mult pentru această ţară, a avut ocazii bune şi le-a folosit foarte bine. Cîrnăciorii care se joacă astăzi prin politica românească ar trebui să copieze oameni precum Kogălniceanu şi să uite că trebuie să fie doar niţel mai buni decît magiştri lor actuali, aceşti artizani ai reformei continue dar nereuşite care ne încurcă atît de jenant viaţa politică.

Dumnezeu întîi a făcut românul

Pe urmă şi-a dat seama ce a făcut şi a luat-o de la capăt. Dar pînă atunci…

În Africa neagră tot felul de Homo îşi desfăşurau activitatea zilnică, mai o banană, mai o băiţă, mai un futai, evoluau şi ei aşa cum zicea Darwin, adică darwineşte. Hop că se mişcă continentele încît din Africa se poate trece în Orientul mijlociu călare pe buturugă. Acolo are loc şi prima selecţie naturală majoră din istoria omului, înotul fiind proba practică eliminatorie. Din Orientul mijlociu cîţiva Homo erectus ţin sudul şi malul mărilor şi oceanelor şi ţop ţop, ajung în Australia, via insulele toate. Uite aşa se separă evoluţia omului pe planetă, căci Australia şi cu toate insulele ălea de deasupra o iau la vale, deci pa pa, ne mai vedem pe la 1500 după Hristos.

Restul brigăzii de căutători de mai bine ţin nordul şi nimeresc spre Marea Neagră. Dau ei roată de jur împrejur căci marea asta era o mare închisă. Nu se astîmpără şi îi prinde iarna blocaţi în Crimeea, debusolaţi căci busole canci în acele vremuri, homo erectus abia învăţase să facă o fripturică, deci nu mai ştiu să se întoarcă şi îi apucă gospodăreala şi evoluţia. Stau ei pe acolo o iarnă şi-o vară, între timp mai apar acolo şi alţi întîrziaţi şi redescoperă ei dialogînd prin mormăituri diverse cum să plece din peninsulă. Uite aşa pleacă ei înapoi spre Balcani, unde dau de frumoasele meleaguri româneşti. Aici au loc primele căcări umane grupate din istorie, deci începe să pută. Mister preistoricul consideră că ar dori să mai descopere nişte locuri şi îl apucă iar alergătura. Unii se coboară pînă la Mediterană şi pleacă spre Franţa, nu era încă Franţa acolo dar ei nu aveau de unde să ştie, deci trec de ea şi nimeresc în Spania. Asta a fost prima migraţie românească spre peninsula iberică dar a durat nişte sute de ani, deh, mijloace de locomoţie precare. Alţii coboară spre Orientul mijlociu căci se trecea uşor pe la Istambul, se ceartă între ei, unii coboară înapoi în Africa să îşi găsească verişorii să le povestească una alta, alţii o iau la dreapta să vadă Asia. După ce se ameţesc ei prin toată Asia vreo cîţiva mai cu tupeu sar pîrleazul tocmai în America, să populeze şi acolo, să fie bine. Numai ce trec nişte mii de ani că încep marile îngheţuri. Toată lumea fuge spre sud, Europa e părăsită instant, la fel nordul Asiei. La căldurică e mai bine, mai o banană, mai un crocodil somnoros, chestii socoteli. Doar în Balcani rămîn cîţiva ameţiţi care nu mai găsesc drumul. Şi nici nu o să-l mai găsească vreodată.

Se topesc gheţurile. Ăia din Africa deja au prins obiceiul, iar pleacă brambura prin lume, doar că de data asta au două probleme. Spre sudul Asiei deja sînt alţi verişori iar spre Europa acum Marea Neagră este unită cu Mediterana, deci apare o problemă, e loc doar dreapta sus, deci hai înapoi. Partea proastă este că atunci cînd s-a ridicat nivelul Mării Negre prin vărsarea oceanului planetar în dînsa, s-a dus pulii de suflet orice urmă de Homo cutare, singurii supravieţuitori fiind ameţiţii din Balcani. Ăştia nu stau cuminţi, pleacă vreo cîţiva spre Soci, să vadă răsăritul mai de aproape. Aci stau ei niţel şi ajung la concluzia că este momentul să dea drumul la rasa Caucaziană. Mai cioplesc ei două pietre, mai scobesc cu băţul în rahat, îi apucă iar dorul de ducă. O parte se întorc în Balcani şi pun ochii pe Europa. Aici nenea de Neanderthal era jupîn dar nu l-a ţinut prea mult, ăştia micii l-au înghesuit pînă şi-a dat demisia. Alţii pleacă înspre toate părţile, se împrăştie prin toată Asia spre America sau coboară spre sud şi se duc iar spre Africa. Unora însă le vine cheful să se stabilească cu talent în jurul Mediteranei, care pe unde apucă, nord, est şi sud şi încep să o pună de civilizaţii.

Se uită Dumnezeu ce a ieşit dacă l-a lăsat pe om de capul lui, prima dată îi vine să apese pe Delete, pe urmă vrea să îşi dea demisia, pînă la urmă se hotărăşte să continue şi caută un popor cu care să aibă un dialog. Se gîndeşte el bine şi face omul. Adam, Eva, bla bla, bagă fast forward, evoluţia maimuţei i-o luase înainte, singura soluţie este să trimită tot felul de îngeri şi demoni pe Pămînt ca să îi iasă lucrarea. Pe partea lui a făcut tot ce se putea, doar că în Balcani deja specia dominantă făcuse marea mutare a evoluţiei, cucerise deja lumea şi încă nici nu îşi dăduse seama de acest fapt. Doamne Doamne trebuie să facă ceva ca să conducă lumea, proiectele lui se întind pe mii de ani, deci decizia e luată, îi alege pe evrei.

În timpul ăsta în Balcani omul românesc lasă cele mai faine urme ale evoluţiei pe cont propriu, nu facem aici arheologie, nici seminar de baliverne, doar istorie semidoctă. Veţi afla în curînd cum românii cuceresc toată Europa şi apoi lumea, dar nu o vor afla niciodată.

(va urma)

Pleistocenul românesc – tradiţii milenare

După cum bine cunoşti din Jurrasic Park, în Mezozoic tocmai se vieţuiau pe pămînt cele mai bengoase creaturi, probabil create de Dumnezeu pe cînd era la grădiniţă, căci altfel nu îmi explic cît de urăte erau, parcă făcute după modele din plastelină, cel mai bun exemplu fiind gîturile alea lungi, parcă frecate între palme de un kinder dibaci. Mezozoicul ăsta are o mare problemă căci pe atunci nu se încreţise suficient scoarţa terestră pe meleagurile noastre (ale mele şi ale tale), deci, ştiu eu de la Discovery, România era sub ape dar nu aşa, era de tot. Doar munţii Haţegului scoseseră (sau încă nu) moţul de sub ape cît să fie de o insulă, caz în care abia de am avut şi noi pe meleagurile mai sus pomenite un dinozaur amărît, dar amărît rău, de aceea i s-a spus dinozaurul pitic. Resemnat în faţa sorţii crude acest pitic a evoluat separat dar a murit împreună cu ceilalţi, participînd şi el ca orice dinozaur la marea extincţie. Împreună cu dinozaurii s-au dilit mai tîrziu şi imensele vietăţi marine din acea perioadă, dar nici de ăstea nu am găsit prin zonă, nici la Răcari, nici la Tecuci, nici în Şimleul Silvaniei, deci nu ne-au mai rămas decît petrolul şi gazele naturale. Sau poate nu de acolo provin bogăţiile subsolului dar deja nu contează. Important este că încă din cele mai vechi timpuri nu a existat picior de ungur prin zonă. Nici mînă. În plus dintr-o simulare despre cum s-a învîrtit scoarţa de colo colo se pare că au venit nişte insule dintre Africa şi Asia care s-au înfipt prin Balcani, în urma lor închizîndu-se Marea Mediterană cu Orientul Mijlociu. Deci pămîntul romănesc de la sud de Carpaţi este defapt de peste mări şi ţări, exact ca în poveste. E clar că nu avem nici o legătură cu ardelenii, noi ăştia, miticii.

În Cretacic pe scurt: au apărut crocodilul modern, florile, găina (înaintea oului, ştiu eu) şi în continuare nici urmă de unguri. Ar fi fost şi tîmpiţi să o ardă prin România, era cam ud. Ţiganii încă nu cîntau nimic iar românii se pregăteau temeinic de apariţie. Codrul, fratele românului, deja pregătea terenul.

Bla bla bla şi ajugem în Pleistocen. Atunci a apărut primul român pe Pămînt. Dumnezeu ştie. Iorga ştia. Ştiu şi eu?

(va urma)