nene, profit da traficu’ da la matale d-acilea si-ti aduc la cunostinta ca ciobanii vor sa darame Pasajul Victoria. incredintat fiind ca-ti pasa (e printre putinele locuri frumoase din Bekalesti), bag acilea stirea cu rugamintea sa organizezi matale ceva (ca le ai p-astea), liste, strangere de semnaturi, ceva:
Spre dezamăgirea lui mulligan eu nu fac strîngeri de semnături sau de sfinctere, şi mai ales pe subiecte din imobiliare. Opinia mea despre clădirile vechi, părăginite şi cu peste două etaje din Bucureşti este una singură. Mai bine alta nouă, dar nu prea înaltă. Nu sînt un îndrăgostit de caroaie cu semnificaţii istorice, pentru mine clădirile sînt ce sînt, nimic mai mult. Nu mă încîntă păstrarea peste milenii a unor maimuţe desenate pe faţade. Nu mă interesează *vechiul Bucureşti* tot aşa cum un *nou Bucureşti* plin de zgîrie nori în centru mi se pare o imbecilitate. Dacă o clădire merită să fie păstrată sau nu este strict problema proprietarului.
Dar să dea dracu’ să facă aştia ceva pe zona actualului pasaj Victoria şi să nu rămînă pasajul. Că pasajul este important ca să ajungi din Academiei în Victoriei. Doar nu o să ocoleşti cînd vii printre Arhitectură şi Dunărea tocmai pe lîngă Capşa sau pe după Continental. Dacă tot păstrază pasajul atunci să păstreze şi cîrciumile, şi subsolul. Şi în general să facă o clădire nouă care să aibă un pasaj ca aia veche, că doar clădirea e a proprietarului dar pasajul e al poporului.
V-am învăţat cu două săptămîni în urmă cum să deveniţi miliardari. Nu m-aţi ascutat, acum puteţi să vă băgaţi unghia în gît ca piţigoii.
La sursa pozei mai zice şi că se există o variantă de îmbogăţire şi mai pizdoasă. Cică pe e-bay se vinde bancnota cu vreo 80 de coco americani dar în Zimbabwe bancnota valorează cam unul, maxim doi. În concluzie cumperi de o mie de mii de miliarde, bagi pe e-bay şi te trezeşti că ai milioane de milioane de miliarde. Fuck Rockefeller! Plus că cu fiecare bancnotă poţi să ai un coi în plus, adică poţi să îţi cumperi vreo trei ouă.
Da frate! M U L T I M I L I A R D A R !!! D O L A R I !!!
Îţi iei matăluţă frumos imprimanta şi te duci în Zimbabwe. Au ăia frate o inflaţie de nu îţi ajunge hîrtia şi timpul să tipăreşti banii, de la o zi la alta mai apare cîte o bancnotă!
Anul trecut pe vremea asta încă mai aveau şi ei hîrtia de un cocar.
Cînd s-au prins că costă mai mult basculanta cu care cară banii pînă la piaţă au luat măsuri financiare energice,
Cică ăia care administrează autostrăzile şi drumurile naţionale sînt nişte ruşinoşi, au instalat cabinele de taxare dar n-au nici cea mai micuţă idee cînd se introduce taxa pe şoseaua Bucureşti - Cernavodă (supranumită Autostrada Soarelui, dar asta să i-o zică lu’ mutu, nu lu’
Păcuraru, ministrul muncii, s-a căutat la instrumentele electorale şi a găsit un set de maimuţe care să ţopăie în prag de alegeri pentru preamărirea partidului de la guvernare. Că o dă de pereţi tematic pentru sporirea natalităţii şi pentru păstrarea tineretului în patrie poate fi excepţional. Mai ales dacă
Un meci între Steaua şi Dinamo rămîne un eveniment în fotbal şi este bine că există tradiţie, măcar în această privinţă. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, respectul cuvenit sportivilor de performanţă se găseşte astăzi undeva între respectul pentru becurile de 25W şi respectul pentru becurile de 40W, adică undeva între orbecăială şi chiorenie. Aceasta se datorează în primul rînd faptului că fenomenul sportiv înseamnă acum finanţatori, preşedinţi de cluburi, valori financiare, investiţii, vînzări şi cumpărări de jucători, bîrfe, declaraţii, media şi o întreagă mascaradă numită spectacol sportiv, o pîclă imensă care umbreşte definitiv sportul în sine.
Personal sînt (am rămas) un susţinător al Universităţii Craiova, dar imaginile diluate de timp cu Costică Ştefănescu şi Ilie Balaci sînt total estompate astăzi de ’senzaţionalul Mititelu’, singura imagine actuală a clubului. Da, am boală pe dinamovişti şi voi avea mereu, dar am plîns de bucurie cînd Ţălnar a îngropat Hamburgul. Astăzi tot ce mai ştiu despre Dinamo e că pe acolo se agită unul pe nume Borcea. Da, simpatizez Steaua, dar departe de mine în a amesteca vestitele scheme Piţurcă - Lăcătuş care au făcut istorie inclusiv la Naţională cu memismele şi becalismele acestui deceniu.
În plus, dintr-un plătitor pe stadioane m-am transformat într-un nepăsător în ale fotbalului, mai ales că acum galeriile din Bucureşti şi din ţară au făcut ca să se intre pe stadioane ca la aeroport, ori fără steag cu băţ şi fără sticle de bere degeaba mai mergi pe stadion, dar ce să faci, golanii îşi iubesc acum echipele cu basmaua pe faţă şi psihoza în creier, departe de mine să mai am chef să văd aşa ceva.
Manipulările din media, parţial plătite chiar de cluburi şi parţial cerute de sfîntul rating şi implicit de zeii publicităţii au modificat total percepţia asupra sportului. Nu, nu vorbim aici pe ideea că vremurile de mult apuse s-ar reîntoarce, vorbim de respectul tuturor celor implicaţi pentrusport. De la o campanie publicitară care strînge microbiştii în cîrciumă la o bere pînă la băgarea în seamă în media a pseudovedetelor atîrnate de evenimentul sportiv, toţi confundă ratingul şi profitul cu sportul în sine. Parcă îmi este dor de declaraţiile retarde ale jucătorilor de după meciurile din trecut, mult mai adevărate şi mai acceptabile decît aberaţiile vehiculate şi tocate astăzi. Se macină etapa pe fiecare parte şi pe cant în emisiuni prin care televiziunile se chinuie să mai strecoare o reclamă şi încă o reclamă, ori ce motiv mai pot avea să văd analize dacă spectacolul în sine a fost ratat cu atîta zel.
Să revenim la meciul derby de astăzi. Toată suflarea aştepta brichete în capetele arbitrilor, de parcă pe stadionul Dinamo s-ar fi anulat pista de atletism şi orice puţoi ar mai reuşi să nimerească vreo freză. Campionatul nu aparţine Stelei pentru că Steaua nu merita să primească 3 puncte pentru o brichetă la meciul cu Rapid. Aruncarea brichetei este un gest al unei persoane şi acea persoană trebuie să răspundă direct de fapta sa iar regulile care îi permit arbitrului să oprească meciul sînt la fel de antisportive ca şi aruncarea brichetei. Responsabilizarea echipei gazdă şi deci a organizatorului meciului trebuie să funcţioneze dar nu este normal ca să fie alterat un rezultat sportiv de către o comisie. Nu este normal să umbli la numărul de puncte, şi aici mă întorc la respectul pentru sportivi, pentru că acele puncte aparţin jucătorilor. Ce mai poţi vedea astăzi pe stadioane este cum exact jucătorii, artiştii spectacolului, exact ei sînt lipsiţi de respect pentru efortul datorat lor chiar de către forurile care ar trebui să apere actul sportiv întîi de toate. Şi dacă jucătorul nu este respectat pentru munca sa şi vede că se pot cîştiga sau pierde meciuri departe de terenul de joc nici nu este de mirare că se transformă într-un simplu utilizator al actului sportiv pentru a cîştiga bani mulţi şi a îi cheltui senzaţional.
Soluţii? Da, există. Dacă un golan face o tîmpenie şi aruncă o brichetă atunci îl saltă poliţia exact pe el, că de urmărire video nu ducem lipsă sau n-ar trebui să ducem. Da, poliţia îl ţine bine pînă ce acel individ îşi ia o condamnare de aia grea, gen tentativă de omucidere. Da, dacă arbitrul s-a ales cu capul spart atunci intră un arbitru de rezervă şi duce meciul la capăt. Şi dacă Steaua ar fi bătut Rapidul în Grant atunci astăzi am fi discutat în mod real despre cîştigarea campionatului de către Steaua. Dar Steaua nu ar fi bătut pe Rapid fără brichetă, deci astăzi ar fi avut loc exact un derby bucureştean între Dinamo şi Steaua, cu miza orgoliului acestor echipe şi a simpatizanţilor lor. Şi la acest meci m-aş fi uitat. aşa cred, că m-aş fi uitat.
40 000 de maidanezi în Bucureşti. Minim 20 de oameni muşcaţi zilnic de cîini în Bucureşti. Adică cei ce se duc la spital, restul nu contează… Cei agresaţi, speriaţi de haite, nici ăia nu contează…
anul 2007: circa 6000 de oameni muşcaţi de cîini în Bucureşti
anul 2007: circa 6000 de oameni răniţi în accidente auto în toată România
anul 2007: circa 1000 de infracţiuni stradale cu violenţă în Bucureşti
anul 2007: înţepături de ţînţari - fără număr, fără număr
anul 2007: circa 1000 de cazuri de violenţă domestică înregistrate în Bucureşti
anul 2007: circa 1000 de autovehicule furate în Bucureşti
anul 2007: circa 6000 de oameni muşcaţi de cîini în Bucureşti
anul 2008 - ianuarie: se adoptă legea senatorului Marinescu prin care se interzice euthanasierea cîinilor fără stăpîn, mă rog, tot parlamentul a votat-o, asta ca să nu exonerăm vreun politician
anul 2008: ? oameni muşcaţi de cîini în Bucureşti
Este cazul să recunoaştem că nu există milă atunci cînd este vorba de o plagă. Aşa cum am ştiut să omorîm toate gîştele şi găinile pe motiv de aviară, aşa cum deratizăm împotriva gîndacilor şi şobolanilor, tot aşa a venit momentul să stîrpim potăile, indiferent dacă privirea lor caldă provoacă milă unor asociali lipsiţi de satisfacţiile relaţiilor interumane, ipochimeni care hrănesc (pe alese) potăile străzii pentru paza scării de bloc şi a hîrburilor din parcare, chiar dacă paznicii de noapte vor trebui să îşi facă rondul singuri, fără protecţie patrupedă, indiferent de opinia publică internaţională care se scobeşte în cur şi îşi miroase degetele de cîte ori are ocazia, orice ar fi. Kill’em all!
Notă: Viaţa a un milion de cîini nu face cît o viaţă de copil. Parcă eram specia dominantă… Futui!
Păi dacă o să fie aşa, cu stînă cu apă curentă, cu ventilaţie adecvată, cu spaţiu de recepţie şi prelucrare a laptelui, atunci brînza îşi va pierde gustul. Fără un scărpinat la coaiele ciobanului, fără o căcărează uitată prin găleţi, fără un pai şi-un bot de cîine prin chişleag, fără o băşină de măgar dată la oră fixă, fără toate astea cum va mai fi oare gustul brînzei? Ca cartonu’?
Apropo, daca eu merg cu maşina de la Casa Scînteii spre Arcul de Triumf şi în dreptul unei treceri de pietoni nesemaforizate văd un biciclist care traversează călare, cumva trebuie să opresc pentru că există desenate piste de biciclete pe lîngă zebră? N-aş paria pe chestia asta, să fiu în locul biciclistului. Pe de alta parte îi acord prioritate ca unui pieton care işi duce bicicleta neîncălecată, îi acord prioritate ca oricărui pieton. Şi atunci de ce au mai fost desenate benzi de biciclete şi paralel cu trecerea? Un îndemn spre a traversa călare? Ilegal? Da.
Că se blochează Bucureştiul cu ocazia şedinţei NATO de la începutul lui aprilie eu unul chiar înţeleg, mă bucur şi sînt vesel. Mai ales că va trebui să plec de acasă pe la 6 dimineaţa ca să am vreo şansă să ajung la muncă. Ce nu înţeleg este la ce foloseşte vigilenţa asta exagerată pe Dunăre. Este careva mai amărît şi vine cu pluta?
Avem o ţară, o datorie,
O misiune de veacuri de îndeplinit.
Duşmanii ţării şi ei să ştie
Că sîntem stîncă de granit.
Mă plimbam eu pe net, alea alea, cînd iată ce îmi văd ochii. Gramo a pus nişte poze pe care eu le aveam deja de un an. Ba mai mult, mi-a copiat şi textele. (more…)
De la hotnews a aflat şi Nenea Cosmos că există o melodie care, fiind cîştigătoare, ne va reprezenta la concursul de votat melodii Eurovision 2008, concurs care se va ţine la Belgrad. Curios ca un maimuţoi care descoperă o maimuţică gigea la el în copac, cu adrenalina patriotică împingînd sîngele cosmic prin arterele galactice, cu pulsul gata să treacă de praguri nemaiîntîlnite, iată, dau click şi găsesc acest clip.
Ascult cu îndîrjire melodia, aştept momentul cînd începe şi partea aia antrenantă, cînd sălile Europei se ridică în piciare şi cîntă împreună cu Nico şi Vlad. Aştept refrenul care va exploda în voturi peste voturi. Aştept un acord de muzică populară, aştept un ritm de metal, aştept să dea năvală pe scenă corul de copii, aştept o minune. Nimic. Minunea în sine este liniştea de după sfîrşitul melodiei. Din colivă s-a născut melodia şi în colivă se va duce. Îmi dispare orice urmă de curiozitate în a afla cine este compozitorul, ale cui sînt versurile, ce s-a întîmplat, cine a mai concurat. Un lucru îl ştiu sigur. Ştiu cine este în juriile care votează aşa ceva şi mai ştiu cam ce piese au mai concurat. Cum să nu ştiu, dacă asta e piesa cîştigătoare?
De asemenea se pune problema că melodia lui Nico ar fi un plagiat după piesa asta. Este adevărat, seamănă. Cică plagiat este cînd seamănă un număr x de note. Mie mi se fîlfîie cîte note ar trebui să semene, piesele sună cam la fel. Nu pentru că s-ar fi plagiat una pe alta. Nu. Pentru că amîndouă au plagiat coliva. Şi nici nu este de mirare, ăsta nu este juriu, e priveghi. Dacă vrei să candidezi cu o melodie la Eurovision este clar, trebuie să faci o compoziţie plîngăcioasă, melodioasă, simplă ca să o înţeleagă toţi, tristă precum muzica acceptată la TVR în anii ‘80, o colivă de melodie. Nu m-aş mira dacă toate melodiile care au participat sună trist. Orice colivă, oricîte bombonele ar avea, orice formă ar avea, tot colivă este. Pe urmă vin unii din altă ţară cu o melodie veselă şi cîştigă. Compozitori, cîntăreţi, membri ai juriilor de calificări, oare viaţa voastră este atît de tristă pe cît vă este muzica? Sînteţi toţi nişte distruşi? Mai mîncaţi şi altceva decît colivă? Mai zîmbiţi?
Later edit> Există un chin şi-o jale pentru punerea în valoare a unor capacităţi vocale unice, capacităţi prin care soliştii noştri de muzică uşoară se cred prim solişti de operă. Trăistariu este numai unul, şi cîte octave ştie el nu mai ştie nimeni. Restul, că la operă nu v-a luat, nu vă mai jucaţi de-a Marcel Pavel şi puneţi gura la cîntat ceva normal, că de atîta Laaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa o să vă duceţi dracului şi nu o să ştiţi de ce nu o să mai fiţi buni nici de nunţi… Iar compozitorilor care sînt în căutarea unei voci care să le pună în valoare capodopera eu le zic un singur lucru, să facă o melodie pe care să o poată cînta un cîrnat fără voce şi fără ureche muzicală şi acea melodie va fi un hit.
Se fixează cuptorul cu microunde la penultima treaptă de putere. Se foloseşte cuptorul cu microunde pentru că eşti deja ameţit complet de medicamente şi orice ai face la aragaz ca apoi să mai şi pui în alt recipient în vederea consumului este un risc de grad maxim.
Se ia o cană cu toartă, exclus pahare. Dacă eşti la serviciu se recomandă să foloseşti o cană cu însemnele Knorr, Jacobs 3×1 sau Milka, aceeaşi pe care o foloseşti de obicei pentru cafea. Aia cu ŞEF sau aia cu PATRON atrage atenţia în mod nejustificat.
În cană se pune un plic de zahăr vanilat, o jumătate de băţ de scorţişoară şi apoi se umple 83% cu vin de tată. Dacă n-ai vin de tată foloseşti vin de soacră, de cumnat, de coleg de serviciu sau în cel mai rău caz vin de la piaţă, dar neapărat vin din struguri, nu rahaturi. Dacă eşti atît de incapabil încît să ai gripă şi doar vin franţuzesc la dispoziţie, atunci nu mai citi în continuare, cu ăla oricum iese o porcărie.
Se dă drumul la cuptor şi în primele două minute poţi să îşi numeri nasturii sau să dai o fugă să te pişi. Cu atenţia încordată te întorci la cuptor, te uiţi la el înăuntru de parcă ar fi un fim porno, adică atent. În clipa în care fierbe închizi cuptorul, adică mai exact nu vrei să îl speli pe interior nici de data asta.
Pentru persoanele sub 14 ani se recomandă producerea cu sporită atenţie a reţetei dar numai în scopul servirii părinţilor.
Se recomandă minim de 4 ori pe zi dar nu ne asumăm nici un efect colateral dacă la serviciu vă prinde şeful sau vă dă în gît vreun coleg care a pus ochii pe scaunul vostru (ori numai pe capsator).
De acum încolo să ningă doar la munte dar nu pe şosele, doar la cîmpie dar nu pe şosele, doar în părculeţele din oraşe dar nu pe alei, să nu ningă pe acoperişuri decît aşa, 5 centimetri, să nu ningă în balcoane, să nu ningă pe aeroporturi, să nu ningă pe şantiere, să nu ningă pe trotuare, să nu ningă decît unde trebuie, nu aşa, aiurea, să apară motive să se tot înfofeze toţi că a nins şi le patinează taxiul, avionul sau salvarea. S-a înţeles?
Unde mai este bucuria iernii?
Şi apropo, astăzi am văzut cea mai mişto autospecială. Roşie. Pe ea scria POMPIERI SCAFANDRI.
50 de milioane de SMS-uri scrie prin ziare.com că s-au trimis de revelion. 2, ba chiar 3 de căciulă. Eu în acest an n-am trimis niciunul. Nici de Crăciun, nici de revelion. De ce? Păi nu mai are nici o valoare. Trimiţi SMS la şefi ca să vadă că îţi pasă, la colegi ca să vadă că nu eşti cu nasul pe sus, la subalterni (dacă îi ai) ca să vadă că îi apreciezi, la rude că doar sîngele apă nu se face, la prieteni, doar nu o să uiţi să trimiţi la prieteni. Eu nu mai particip şi la această etapă a depersonalizării relaţiilor interumane. Este adevărat, SMS-urile sînt mai discrete, nu mai deranjezi în noaptea de revelion decît cu piupiuri prin buzunare, îl laşi pe om să petreacă, o să îşi citească urările a doua zi pe closet. În alţi ani am trimis destule, nu prea apreciate, eu le scriam simplu şi mă semnam tot simplu, nu îi pomeneam pe toţi membri familiei şi pe toţi vecinii, am primit destule, de la căţeluşi cu păru’ creţ la nişte urări de sănătate şi noroc atît de complexe că tare m-aş mira să se îndeplinească, multe nesemnate de parcă sînt eu obligat să am în agendă toată cartea de telefoane ca să ştiu cine mă bagă în seamă. Un SMS nu mai este un mesaj personal, un ceva care arată că îţi pasă, este un mod mai economic financiar (doar pentru unii) sau economic în timp (SMS la toată agenda) de a împrăştia ceva iubire, multă ipocrizie, foarte multă diplomaţie de buzunar şi mai ales un forward general al tîmpeniilor, încît poante ‘mişto’ de acum doi ani au devenit şlagăre obosite, că dacă îmi mai trimiţi vreunul un SMS cu Madonna în piscină te bag în mă-ta. În plus acest SMS a devenit un obicei tembel între colegii de serviciu şi între firmele partenere, ori eu de revelion, atîta vacanţă cîtă am, două zile, vreau să uit de voi şi de serviciu, idioţilor. Şi ştiu că cu vreo cîteva excepţii vi se fîlfîie de mine dar aşa dă bine. Surpriză, nu o să vă semnez facturile mai cu poftă, nu o să vă pontez mai mult, nu o să vă dau de lucru mai puţin, nu o să vă pup în cur mai cu talent (şefii, se aude?), nu o să fiu altfel, ba chiar din contră. Futu-vă la pene, nici în ăstea două zile libere nu mă lăsaţi în pace?
În luna cadourilor, a sărbătorilor şi a nebuniei cumpărăturilor sînt cîteva chestii care se găsesc greu sau deloc.
Am mai scris deja de dînsa, rovigneta a fost o chestie complicată, apoi ceai doar nestea de fructe de pădure doar la 2 litri, izmene xxl cu şliţ decalat ca să nu zboare cuculeţul cosmic, mănuşi de schi pentru copii, cauciucuri all season de un anumit fel (dar nici că mai caut), plasă de insecte bej, o frizerie mişto deschisă la ore imposibile (exclus ălea din malluri că de 40 ron îmi cumpăr direct perucă), spălătorie auto cu femei pentru interioare deschisă după 22:00 (bărbaţilor nu le iese niciodată un şters de geamuri pe interior) pentru maşini sub 10 000 euro, bocanci 45 pe calapod lat şi usturoi în anumite nonstopuri măricele de la care aveam pretenţii.
Pentru că Nenea Cosmos le are cu spaţiul extraterestru evident că ŞTIE unde este Moş Crăciun şi în plus are şi telefon roşu cu dînsul.
În concluzie scrieţi aici ce vă doriţi de la Moşul, acum sau în cursul lui 2008, funcţie de resursele Moşului (care face şi el ce poate, că doar nu e peştişorul de aur).
Hai, băgaţi, ce vă doriţi, să fie găsită Elodia, să îi mai crească un ochi lui Băse, să vă crească în balcon un elefant, să îşi piardă vecinu’ cheile de la Jaguar, hai, să vă văd!
În timp ce savuraţi acest joc de cuvinte absolut genial e cazul să vă introduc în subiect. În principiu nu e nicio scofală prospătă, subiectul e deja discutat pe la bobbyvoicu şi pe la zoso, linkuri nu vă pun, nu îi am nici în blogroll, dacă nu îi găsiţi şi singuri puteţi închide calculatorul. În plus reţete de blogărit bine deja cred că se găsesc şi la piaţă, lîngă leuştean.
În orice domeniu există cei noi şi cei vechi. Principiul oului sau găinii este veşnic, nu o fi blogosfera de pe altă lume paralelă (deşi ar putea fi una). Eu sînt un blogger nou. Nu contează că am tocat netul de pe vremea cînd modemul legat la telefonul fix era marea inginerie a mileniului. Nu contează că de vreo 3 ani nu mai am niciun fel de messenger pe calculator, nu mai suport genul ăsta de comunicare. Totuşi sînt un blogger nou. Nu dau buzna iar dacă cumva dau buzna încerc să spun ceva cu riscul asumat că toţi sînt subiectivi, inclusiv eu.
Ce contează cu adevărat, şi v-o spun în calitate de blogăr nou dar bătrîn la vîrstă, e ca blogul pe care îl faceţi întîi trebuie să vă placă vouă. Mai exact. Să îţi placă ţie. Să fie plăcerea ta cea mai mare să îţi citeşti textele, să îţi vezi pozele, să îţi asculţi iar şi iar muzica, să îţi revezi videoclipurile. Să îţi placă cu adevărat să o iei razna prin blogroll, şi dacă nu îţi place ce scrie zoso nu îl ţine acolo, nu te reprezintă (nimic personal cu zoso).
Vrei trafic, vrei gagici, vrei comentarii, vrei prieteni, vrei bani, vrei putere, vrei recunoaştere? Tu ştii ce vrei dar încă nu ştii ce poţi. Ceea ce este sigur este că doar tu singur îţi vei oferi tot ce îţi doreşti, nimeni altcineva.
Ţie îţi place blogul tău?
(Dacă am fost prea adînc pentru tine şi n-ai înţeles atunci poţi să îţi închizi tejgheaua, vei pierde timpul fără folos)
După ce îţi voi aproba primul comentariu poţi scrie aproape orice...
Drepturi de autor
Proprietatea intelectuală asupra imbecilităţilor scrise în acest blog îmi aparţine 50%, restul este al vostru, băi hahalerelor.
Declaraţia de conformitate
Noi, Nenea Cosmos, declarăm
pe proprie răspundere că
produsele noastre respectă
standardele SR EN 00000
privind asigurarea securităţii
utilizatorilor acestui blog.
Produsele noastre nu pun în
pericol viaţa, sănătatea,
securitatea muncii şi
protecţia mediului.
Chiorii sînt rugaţi să
folosească Ctrl + şi Ctrl -
pentru a nu ne acuza pe noi
pentru agravarea miopiei.
Atenţie, conţinut călduţ!
Nu vă aplecaţi peste blog!
Nu vărsaţi! Nu încă!
