RCS nu mai are bază de date. Dacă are, oricum o ţine doar în serverul cu facturări, serviciul clienţi habar nu are pe ce lume se găseşte.

Explicaţia:

Primesc eu în cutia poştală minunata factură. Acolo, ca de obicei, figurez restant măcar o lună, dacă nu două, indiferent de cum fac eu ultimile plăţi. Asta cînd primesc factură, evident. Dau telefon la serviciul clienţi ca să aflu cam cum cred ei că ar trebui să plătesc de data asta. Acolo nu pot fi găsit după nici unul dintre următoarele criterii de căutare: nume, adresă, cod numeric personal, cod client, număr factură. Sînt invitat să îmi deplasez fizicul la vreun coteţ de lucru cu clienţii. Refuz nepoliticos, anunţ duduia respectivă că dumneaei n-are nici o vină dar întreprinderea la care prestează este varză, eu plătesc la selfbanking şi nu consum benzină şi timp deosebit de preţios alergînd spre vreun ghişeu, îi dau numărul de mobil şi o rog ca să fiu căutat dacă se mai doreşte vreun ban de la mine. Punem pariu că dacă nu plătesc imediat trimit ăştia vreun Grigore ca să îmi taie cablul tv?

Exact. Buletinul. Ăla cu poză. Expiră de ziua mea. Aşa scrie acolo. Deşi, calculînd de la data eliberării, mai mergea vreo 3 luni pînă împlinea 10 ani. Mă uit la jupîneasă în buletin. Şi al ei expiră tot la aniversare, deşi mai mergea şi ăla vreo două luni. Mai exact am în casă două cărţi de identitate eliberate în aceeaşi zi acum vreo 10 ani dar care expiră la date diferite, şi anume exact la aniversări. Inteligenţa ăstora de le zice miliţieni este recunoscută, deci n-are sens să insist pe partea asta. E clar că exact de ziua mea o să mă doară la bascheţi de refacerea buletinului. Oricum o să îmi dea de data asta vreo carte de identitate care expiră de Crăciun sau de Ziua Marinei, de la miliţieni şi de la logica lor mă aştept la orice.

După lupte seculare am reuşit să schimb modemul vechi de clicknet (care funcţiona bine merci) cu unul nou, wireless. Adică astăzi era deschis la Romtelecom iar eu nu m-am dus la serviciu. Sărbătoare mare, mai ales că am cumpărat şi furtun la duş, de 2,0 m lungime, ăla vechi pişa peste tot şi ştiţi cum e, cizmarul n-are flecuri competente, constructorul n-are duş corespunzător şi doctorii au colesterol şi fumează. În concluzie am investit 4 bastoane în modemul router wireless pus la bătaie de ăştia şi cred că şterge şi praful dacă îi dau drumul prin casă. Investiţie necesară pentru ca laptopul jupînesei să funcţioneze el însuşi pe net, că de aia are wireless, să facă plici fără alte fire şi sîrme prin casă. Pentru început mi-am scris numărul greşit de telefon în username că de aia am telefon fix, să nu îl ştiu, motiv pentru care eram gata gata să arunc cu modemul ăsta nou pe geam de atîtea connection failed. Într-un final am avut din nou net pe calculatorul cel mare. Am sărbătorit cu cafea cu lapte. A început aventura conectării laptopului. După prima oră m-am prins că la laptop nu era instalată funcţia care caută conectări wireless.  După încă două ore am găsit driverul care se potriveşte pe XP, ăla de Vista fiind peste tot. După încă două ore şi nişte telefoane pline de sfaturi (care mi-au folosit doar pentru lărgirea orizontului opţiunilor) m-am prins să instalez doar driverul şi să las pe XP să găsească şi să gestioneze el toată varza pentru că cu programul dat de producător iată că Măria sa XP se bloca cu talent. Dar ce talent… Am reuşit în final să am internet pe două calculatoare, inclusiv cu parolă de conectare wireless, asta ca să nu dau la tot blocul, nu de alta dar vă daţi seama ce pierdere ar fi dacă mi s-ar hackeri blogul… Ar mai fi nevoie de ceva, şi aici ajutorul vostru neprecupeţit, adică moca, va fi de mare angajament. Păi ar trebui ca cele două calculatoare să formeze o reţea. Păi am apăsat pe tot ce se putea apăsa, am plimbat stickul între ele, am făcut dansul reţelei, atît îmbrăcat cît şi nud, 10 flotări, am mîncat nişte friptură de miel, nimic. Păi să nu dea şi jupîneasa la imprimantă fără mine? Plus că acest computer va deveni în curînd 100% al lui junior, moment în care nenea îşi va lua şi el un laptop, deci SÎNT DIRECT INTERESAT SĂ AFLU CUM PUII MEI FAC O REŢEA?

AJUTOR!!!

Deoarece nu mi-am îndeplinit la timp atribuţiile de cap de familie, adică am rămas rău de tot în urmă cu cumpărăturile, doamna nevasta mea a îndeplinit cu succes funcţia acesta. Motiv pentru care acum am în frigider lapte bătut cu fermenţi probiotici activi. Este necesară o analiză de caz. Laptele bătut pe care îl cumpăram eu cred că avea şi el nişte fermenţi. Numai că eu nu cumpăram de ăia probiotici, sau dacă o făceam jur că nu erau activi, toţi fermenţii stăteau cuminţi la locul lor. Recunosc, am preferat de multe ori sana sau kefir, ba chiar ayran, pe cît posibil. Nu ştiam ce este bun. Uite ce scrie aici, pe sticla de lapte bătut, cică laptele ăsta bătut îmi oferă nutriţie sănătoasă, are grijă de sistemul meu imunitar, are grijă de sistemul meu digestiv, cică e ca şi cum aş mînca sănătate cu linguriţa. Cum să fac să nu o mai las pe nevasta mea să facă piaţa la farmacie?

Gogu Kaiser a comis ireparabilul. Să fie oare gege, să fie oare mega cul, să fie k? Păi Nenea Cosmos a ajuns color şi a apărut lunar, deci se îndreaptă spre folclor. Mai rău de atît nu se poate!

Ba se poate! Căci ce să se mai aleagă de www.ascrie.org, de www.amardezi.blogspot.com sau de www.rezistenta.blogspot.com în condiţiile în care aceste bloguri au fost incalificabil alăturate unui semidoct profesionist? Mă văd nevoit să adaug chiar eu un disclamer sănătos, deci declarăm prin prezenta că aceste bloguri chiar pot fi citite şi chiar pot plăcea. Da?

Şi totuşi, ce înseamnă FHM?

Eu sînt mai rudimentar, explicaţi-mi voi ce fel de cutie e asta… şi cul, şi deschisă… sînt dezorientat. Şi zău că am vrut să cumpăr vreo trei, la aşa reducere…

Apropo de interzicerea parcării maşinilor pe traseul şedinţei NATO, observ cu interes că acest abuz al statului împotriva cetăţeanului se face din raţiuni de siguranţă publică. Tupeul este maxim pentru că cei ce vor participa la şedinţe nu sînt public, sînt VIP-uri, deci nu pe mine şi pe tine îi vor feri de rele cei care organizează povestea, ci pe ei. Din raţiuni de siguranţă publică ne pot minţi că au închis staţia de metrou la Obor sau vreun hypermarket, nu blocarea traseului pentru delegaţi. Şi apropo de psihoza cu teroriştii, prin toamna lui 2001, evident după 11 septembrie, într-o dimineaţă cobor din bloc şi mă îndrept spre maşină. O valiză era sub maşina mea. O împing cu piciorul spre maşina următoare cît să îmi fac loc, dau cu spatele, ies din parcare şi plec la muncă. Seara cînd mă întorc acasă găsesc strada blocată. Parchez la dracu cu cărţi, o iau pe jos şi găsesc în faţa blocului cordon de poliţie, echipă de pirotehnişti, ălea ălea. Întreb şi eu un pe un nene poliţist ce se vinde, îmi zice că există o situaţie. Mă uit pe colo pe colo şi văd că erau unii pe lîngă valiza aia. Mă buşeşte rîsul, da’ rău, nea poliţistul era un nene mai în vîrstă, mă priveşte ciudat, îi zic că valiza aia era sub maşina mea de dimineaţă şi că se pierde timpul, ăla crede că am glume în program, mă rog, plec mai departe, intru în bloc şi mă gîndesc pînă şi astăzi ce risc imens mi-am asumat eu cînd am dat valiza aia la o parte şi cum altcineva s-a simţit vizat de bombe. Siguranţa publică se păstrează prin munca de informaţii, nu cu măsuri de doi bani, că cine vrea să pună o bombă la alimentara o pune şi cu maşini parcate, şi fără, iar măsurile de pază şi protecţie a vedetelor care vor participa la şedinţa NATO nu sînt subiectul primăriei capitalei ci a organelor foarte specializate şi nu sînt de acord ca să citesc vrăjeli de doi bani cum că primăria capitalei cheltuieşte resurse să gonească maşinile. E vreo ruşine ca pe o asemenea hîrtie de izgonire a maşinilor să scrie că este vorba de siguranţa şmecherilor iar hîrtia să fie semnată de un serviciu de informaţii sau de SPP? Ce, ăia nu pot dispune măsurile *legale*?

El: -Intel?
Eu (arătînd spre stînga): - Left!
El (arătînd spre stînga): - Dleapta?
Eu: -Da!

Da’ nu vă prind eu? Da’ nu vă tai faţa la semafor? Da’ nu vă scriu MUIE pe tablouri? Da’ nu s-o nimeri unu’ vreodată să mă întrebe cît e ceasu’ sau să-mi ceară un foc? Să vezi ce-i dau eu…

Păi cum vine asta băi retarzilor regularizare de vreo şapte milioane pe trei facturi, unde cea mai tare fază e că merge în urmă pînă la jumătatea lui 2006? 2006? Băi distruşilor, nu vreţi mă şi dobîndă că mi-aţi lăsat bani cu împrumut? Evident la preţul actual toată plata, nu? Păi să zicem că eu am bani să trec strada, dar dacă facturaţi suma asta la vreun amărît, ce faceţi, îl lăsaţi nemîncat o lună?

Stat în stat, da? Vă prind eu, unul cîte unul, vă prind eu…

Ăsta a fost primul videoclip rock de care am făcut eu rost  pe VHS în 1984.

Mă rog, prin 1985 am tras albumul Asylum direct de pe vinil, adică la prima mînă…

Ne strînge locotenentul în careu în mijlocul pădurii şi ne dă pe loc repaus. Ba chiar ne lasă să aprindem ţigările, să ne descheiem la vestoane, să dăm bonetele jos de pe cap şi să ne scărpinăm pe colo pe colo. Scoate de la porthart o cărţulie şi începe să ne instruiască cum să supravieţuim în spatele liniilor inamice. Şi uite aşa ne povesteşte el nouă vreo oră cum mîncăm gîndaci, cum ne orientăm după stele şi scoarţa copacilor, cum ne îngrijim rănile, cum dormim pe sub boscheţi, cum ne ascundem urmele, cum spionăm inamicul în timp ce ne întoarcem către unităţile noastre, cum sabotăm noi toată armata inamică cu ocazia asta, cum întoarcerea noastră la armata română poate să ducă la victoria finală a întregului popor. La sfîrşit îl mănîncă în fundul ăla al lui cu creier să ne întrebe ce am priceput. Dialog:
- Ia zi tu băi Mladine, ce faci dacă rămîi în spatele liniilor inamice?
Mladin era un mălău din Reşiţa, cu o ceafă ca de urs şi mintea plecată pe Route 66.
- Tovarăşu’ lent, eu mă predau…
- ÎNAPOI FUGA MARŞ!

Sub influenţa de moment a oedipului dar după tare mulţi ani de ascultat şi …uau, pe acest blog se va asculta Santana. Da.

Începînd de astăzi valoarea intelectuală a acestui săptămînal s-a înjumătăţit brusc. Da, mă dau mare, i-am distrus şi pe ăştia. Printr-o eroare de o gravitate absolută s-a apucat biata gazetă să îmi amintească blogul (adică acilea, unde citiţi voi acum). Păi să nu fie semidocţi şi ei, eee?

După cum ştiţi a nins, deci afară e fain, mai puţin gerul, zăpada strînsă în valuri de utilajele firmelor de cleaning intravilan, faptul că am fost şi azi la serviciu şi Compania Electrica Muntenia Sud. În perioada Crăciun  - Revelion s-a tăiat curentul de vreo patru ori, probabil că ei au presupus că sînt la schi în Elveţia şi nu e esenţial, au băgat mai cu poftă în bradul cel mare să lucească mai bine la poporul care face credite şi dă voturi. Eu ca un bou am fost aproape zilnic la muncă, da’ ei de unde să ştie… Totuşi, de pe 3 ianuarie era evident că m-am întors de la schi din Cocioc şi am treabă la serviciu, caz în care au făcut ei o socoteală: juma’ dintre apartamentele din zona aia sînt birouri, deci nu au consum acum, e iarnă şi nu le trebuie aer condiţionat, căldură au de la ăia cu radetu’, ia mai dă-l în pula noastră pe nea cosmos, hai să-i facem o surpriză…

… şi veneam eu de la serviciu conducînd şoimul văzduhului, zăpezi, derapaje, figuri, plăceri. Evident că locul ‘meu’ de parcare era ocupat, deci m-am apucat să caut altul. Mă aventurez în spatele blocului, acolo unde oamenii de zăpadă rulz, bag pe alee, văd un loc pe dreapta, evident că maşina nu iese complet din şleau ca să vireze, fac şanţuri pe acolo, revin în şleau, încerc din nou, canci, mie îmi place să mă bîţîi iarna cu maşina dar totul are o limită, ies din încrîncenare, mă duc mai în faţă, văd alt loc pe dreapta dar ca să virez trebuia să trec peste o tanti care stătea îm mijlocul drumului şi căuta în poşetă la lumina farurilor mele, îmi dau seama că sînt de mare ajutor, într-un final tanti gineşte cheile, se dă la o parte, parchez, dau înainte şi înapoi, fac potecă, încui maşina. Bag un fotbal cu toţi bulgării ce îmi vor îngreuna ieşirea de dimineaţă, mă întorc spre scara mea, acolo unul care a văzut locul unde am săpat eu prima dată intră din prima încercare, eu îl felicit în gînd pentru alegerea făcută, mă gîndesc şi acum că probabil mai trebuia să încerc şi eu încă odată. Intru în scara blocului, chem liftul, se deschid uşile, intru în lift, cînd să apăs pe buton…

… Electrica Muntenia Sud. Ora 19:50. Biroul de glume proaste împotriva lui Nea Cosmos. Ecranul îl urmăreşte pe subiect prin sateliţi, infraroşu, marcaje termice, gps, spioni electrici şi electrocasnici, senzori şi alte dispozitive de mare efect.
- Acum subiectul intră în lift, anunţă coaie ăla micu’ de la sonare.
- Tăiaţi curentul la semnalul meu, zice comandantul de sabotaje anticosmice, 5, 4, 3, 2, 1, Acum!
- Curent tăiat. Ora 19:51:25…

… Măi să-mi bag pula! Dacă apucam să dau comanda şi se închideau uşile băgam două ore de claustrofobie de mare angajament… Futu-i… Hai pe scări… M-aţi ratat şi de data asta, băga-v-aş numa’ becuri de 300W în cururi. Ce mă mai plîng eu atîta… Ăştia sînt stat în stat, în contractul cu ei e o frecţie de clauză că se jură să bage la loc curentul în 2-3 zile, nici să îi fuţi în bot sau să pui avocatu’ pe ei nu e loc… Muie de la Nenea Cosmos în gură la toţi ăia de la Electrica de care depind investiţiile în reţeaua de distribuţie, că o fi cablul subdimensionat şi vechi şi siguranţa obosită. Iar la deranjamente nici nu mai dau telefon, ultima oară m-am învăţat minte, cică reclamaţia mea telefonică a fost înregistrată cu numărul Ţ, de parcă eu cu reclamaţii fac lumină în casă, nu cu bani plătiţi pe kilowaţii lor. În schimb păpuşa de la telefon nu putea să îmi dea numărul responsabilului de zonă, că aveam nişte carne să îi bag la congelator…

În sfîrşit ninge. Ninge gros. Asta e bine pentru că ninsoarea e mişto. Oricum se va termina azi, poate să mai tragă încă o dată duminică. Dacă te-ai sculat devreme şi ai ieşit de după blocuri se circulă OK, cît timp nu ai pretenţia să mergi cu mai mult de a doua, iar despre pietoni ce să spun, de la metrou mai departe le urez succes, aşa e iarna. Dacă n-ar trebui să mai circule şi salvările sau pompierii eu unul aş interzice vreo două zile dezăpezirea. De ce? De aia. Nu îi mai băgaţi în seamă pe scandalagiii de la televiziuni care povestesc marea dramă a patriei îngropată sub nămeţi. Bucuraţi-vă de iarnă, hehe, următoarea mai e abia la anul…

Da, este foarte frumos, aşa mi-a zis alaltăieri o zugrăviţă şi cine sînt eu să o contrazic? E clar că o să îi dublez salariul înjumătăţit, m-a spart. Eu unul nu aş zice decît cel mult că sînt mai frumos ca arhi, şi asta pentru că acum sînt plin de bunăvoinţă, este luna cadourilor. Dacă nu mă credeţi priviţi mărturia fotografică. Keep airplanes away! Cosmos ben Cosmos ibn Cosmos is in town!

(more…)

Tanti Cosmos a citit astăzi prima dată ceva cap coadă din acest blog, motiv pentru care a aflat ce am făcut duminică.

De aceea mă simt nevoit să vă povestesc ce am cumpărat eu azi de mîncare. Nu aş fi vrut neapărat dar aţi insistat prea frumos. La sfîrşit există şi o morală, de aceea putem să punem un titlu:

Nenea Cosmos şi mîncarea

Plecat eu de la serviciu ajung la locul unde stau diverse în castroane şi tăvi. Tanti are cutiile de plastic pregătite şi aşteaptă doar un semn de la mine.

(more…)

La mine la întreprindere, ca orice mucea care a ajuns la nivelul la care plimbă şi hîrtii, am adresă de e-mail de aia gen nenea.cosmos@întreprindere.ro . Plin de respect eu folosesc această adresă doar în interes de serviciu, mă rog, mailurile mele în interes de serviciu nu sînt cele mai oficiale ca stil dar de aia mă ţin ăştia pe şantier, atîta pot. Azi am primit vestitul mesaj prin care poporul român este îndemnat să boicoteze produsele italieneşti. A venit dinspre contabilitate,

(more…)

Tati, acum pieţele nu mai sînt ca pe vremea cînd eu eram dănac şi plecam voios la hală cu bicicleta să cumpăr cartofi, socotind cum să iau cartofi la fix încît să îmi rămînă de o amandină, chit că bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească, mă ţinea pe prăjituri de casă ceva de mare angajament. Acum la piaţă prima dată trebuie să parchezi maşina, ori asta nu se poate face decît cu calm, ori un amărît ca mine care încearcă să se lase de fumat de obicei a scos cuvăntul *calm* din repertoriu.

Da, copiii moşului, şi îl parchează nea cosmos pe şoimul văzduhului în buza pieţei,

(more…)