Să vorbim despre maghiarul atacat la Cluj de nişte băieţi viteji, numiţi în ultimul timp neonazişti că sună mai bine, alea alea. Păi maghiarul nu era chiar oricine, a fost ales cu grijă, e băiatul unui profesor universitar de religie, evident nu ortodoxă. În plus un cîrnăcior care se crede fiul dragostei dintre Decebal şi Traian şi are fundaţie getodacă a declarat că nepotul bătut era el însuşi în afara legii pentru că avea steagul maghiar de gît. Bătaia a avut loc în faţa sediului poliţiei pentru a se evidenţia că în România nu intervine nimeni cînd e bătut un maghiar în plină stradă. A existat şi un miting aprobat de primărie al Noii Drepte, ce pula mea o mai fi şi asta, de parcă naţionalismul tembel în secolul 21 mai are temeiul să existe, semnat, parafat şi aprobat de tot felul de instituţii în numele democraţiei şi dreptului la una alta, de parcă aşa se apără integritatea şi suveranitatea, cu coşuri pe faţă.
În primul rînd de ziua Ungariei sau cu ocazia altor aniversări o parte dintre maghiarii din România au cheful şi plăcerea să se dea cu tricolorul lor, să-şi facă bucurii pe limba lor şi să petreacă în felul lor, evident visînd la o Ungarie mare mare. Chiar nu ne-am obişnuit cu chestiile ăstea? Chiar mai este nevoie să reacţionăm? E plăcerea lor, da? Lăsaţi mă oamenii în pace să îşi facă damblaua, ce mare brînză? Unii cu autonomia, alţii cu imperiul, fiecare cu ce-l doare şi la vară cald.
În al doilea rînd eu nu cred în coincidenţe. Niciodată. Nici la loto nu prea cîştig şi nici Moş Crăciun nu mi-a adus vreo avere, de zîne nici nu mai spun, una n-a venit să facă sex cu mine. Şi atunci de unde pînă unde fix pe băiatul unui preot maghiar îl bat unii în faţa sediului Poliţiei? Provocare de provocare. Nu e aşa că era un nene mai în vărstă în autobuzul ăla, nene care l-a văzut pe nepot cu verdele la găt şi care le-a zis agresorilor: -Ia-l, futu-l pe măsa de bozgor!
E aşa? Ighen? Haraşo! Haraşo!
