NENEA COSMOS ARE ŞI EL BLOG

Alegerile aşa cum sînt, sînt proaste. Pentru că sînt prost organizate. Pentru că se poate şi altfel. Numai votul uninominal poate duce la dezasamblarea maşinilor de făcut voturi la nivel naţional, căci votul influenţat de campaniile naţionale sînt cel mai mare duşman al reprezentativităţii reale.

Se aud multe voci care se opun votului uninominal. Sar repede peste exprimările frustrate ale vadimilor şi încerc să îi înţeleg pe cei care chiar cred într-o funcţionalitate a votului la grămadă. Ştiu, marele pericol al uninominalului este că baronii locali vor avea suficiente resurse să îşi implementeze interesele. Dar nu mă sperii. Ce nu vor să priceapă cei ce se opun votului uninominal este că doar acest sistem permite existenţa unei opoziţii permanente, reale şi apăsătoare chiar din prima zi de după vot.

Un individ care a a fost ales prin sistemul cu grămada se pierde faptic în grămadă şi se supune grămezii. Nu primarul e prost ci partidul care l-a propus. Senatorul ar dori dar nu are loc să facă şi să dreagă din cauza partidului. Deputatul a murit şi i-a luat locul următorul pe listă, deşi nimeni nu ştie cine este ăla.

Dacă un individ este ales prin vot uninominal a doua zi opoziţia lui funcţionează suficient de bine încît să nu îi lase loc de întors. Opoziţia lui înseamnă şi celălalt candidat al aceluiaşi partid, şi candidaţii altor partide, şi candidaţii independenţi, şi orice cetăţean care l-a votat sau nu. Toţi vor să îl spînzure la cea mai mică greşeală, şi doar politicienii buni pot supravieţui. Un politician bun este bun dacă reuşeşte să îşi cîştige o asemenea simpatie a alegătorilor încît să reziste în preferinţele acestora indiferent de manifestările opoziţiei. Pentru asta trebuie să facă. Efectiv să facă. Iar opoziţia lui trebuie la rîndul ei să se exprime concret.

Încă un aspect. Nu este nevoie ca toţi deputaţii şi senatorii să fie aleşi în acelaşi moment. Absolut deloc. Din motive diverse de eliberare a posturilor cu timpul va apărea o decalare, dacă există alegeri uninominale şi nu se permite înlocuirea automată. În plus un ministru n-ar mai trebui să ocupe şi un scaun în parlament. Aşa ar fi bine. Şi normal.

Uninominalul ar mai însemna ceva. Anume că un alegător nu poate vota oriunde. În plus un alegător din străinătate nu ar mai vota decît cel mult pentru alegerea cuiva din regiunea sa de origine, nu pentru un partid anume. Pentru că uninominalul implică oameni. Frica de oameni răi, corupţi şi proşti este folosită pentru a impune vieţii politice votul cu partidul, deci la grămadă exact oameni răi, proşti şi corupţi. O minciună mai mare nici că se poate folosi pe scena politică. Uninominalul poate duce la cumpărarea unor  politicieni pentru o legislatură. Votul pe liste cumpără partide cu totul, şi nu de exemple avem nevoie, ele sînt pur şi simplu abundente.

În plus votul uninominal ar face ca partidele să aibă în teritoriu  oameni bine aşezaţi în doctrina partidului, ori acest lucru implică imediat ca partidele să îşi concretizeze doctrinele şi să dispară de urgenţă mesajele ceţoase cu caracter electoral ambiguu dar parfumat. Pe de altă parte rugina ce se întinde la conducerea unui partid ar fi îndepărtată regulat de aportul real de feedback din teritoriu.

Marele avantaj al votului uninominal este că Vadim ar trebui să reprezinte oamenii dintr-o anumită regiune şi nu pe cei care cred într-o anumită poveste. Mitrea ar trebui să poată să reprezinte cetăţenii unui anumit oraş, nu doar pe votanţii lui Iliescu din acel oraş. Pur şi simplu un anumit teritoriu  şi-ar alege senatorii şi deputaţii exact ca pe primari, cu tema clară să le reprezinte interesele în parlament.

În cel mai rău caz un mare mafiot ar avea bani suficienţi pentru a susţine candidatura a zece senatori din zone diferite. Asta funcţionează doar prima dată, iar dacă acei indivizi nu produc şi în folosul comunităţilor a doua oară îi poate susţine şi Dumnezeu, tot nu vor mai cîştiga. Este extraordinară apropierea dintre electorat şi candidat în momentul în care ştampila ajunge pe un nume propriu şi nu pe o listă cu nişte flori deasupra. Şi apropierea asta chiar contează.

Fie ea o comună oarecare. Acolo interesele unui viitor senator sînt apărate de membri de partid din acelaşi partid cu viitorul senator. Aceştia îi fac campanie electorală cu dorinţa evidentă de a îi intra în graţii (sau de a se menţine acolo). Omul de rînd (ce exprimare cretină) votează un partid recomandat de domn’ profesor sau de domn’ primar. Ce primeşte în schimb? Nimic. Niciodată. Nu primarii au făcut apa curentă, internetul sau şoselele prin sate, ci evoluţia societăţii în general sau în contextul actualităţii europene. Primăriile pot cel mult să vopsească nişte borduri şi să ţină evidenţa unor hîrtii. La oraş este şi mai grav, acolo pur şi simplu oamenii abia îşi cunosc candidaţii, nu mai zic de Bucureşti, unde orice imbecil (venit de aiurea sau nu) apare pe o listă de tupeişti şi cîştigă.

Nu mai vreau să votăm cu liberalii, democraţii, socialii sau cum chilu’ meu le-o mai zice. M-am săturat absolut de ei, cel puţin sub forma asta împuţită. Îi vreau goi de partide, îi vreau doar pe ei. Îi vreau oameni. Să nu se mai ascundă după Iliescu sau după Băsescu sau după Vadim sau după vreo etnie. Să iasă în faţă distincţi. Reali. Şi se vor cerne… Să văd candidaţi săltaţi pe umeri sau scuipaţi, să văd oameni care visează să ajungă politicieni înainte de a ajunge cîrnăciori în vitrina partidului, să înceapă odată jocul politic real şi în România.