Încă de la începutul secolului XX orice război are în spate o afacere cu cărbuni sau petrol. După WWII petrolul a luat supremaţia cărbunilor iar din anii ‘70 a început lupta pe faţă pentru orice resursă de petrol existentă. Cine nu mă crede n-are decît să studieze traseele circulaţiei, rafinării, vînzării şi utilizării produselor din petrol şi gaze naturale sau a produselor consumatoare de energie, de la brichete la rachete. Cine are şi dă energie poate cere orice în schimb. Acum au loc ultimile mari afaceri cu petrol şi gaze naturale. Ultimile, mai ales în ceea ce priveşte Europa, o imensă concentraţie de consumatori de energie. În mod ostentativ SUA a acţionat global pentru controlul resurselor de energie, avînd inclusiv preşedinţi care proveneau din mediul de afaceri cu petrol, totul combinat cu activităţile serviciilor secrete americane. Lumea avea senzaţia că hulpavii americani nu vedeau în faţa ochilor decît petrol, pe cînd sovieticii îşi vedeau de bunăstarea popoarelor iar europenii de infăptuirea social democraţiei pe pămînt. Nimic mai fals. Servicile secrete sovietice şi partidul comunist erau în tot şi în toate, dar mai ales în subiectele energetice. Europenii nu au stat locului niciodată. Orice confruntare de după Vietnam a avut şi are loc pentru energie. Începînd de astăzi Rusia iese la rampă în stil american, pe faţă, schimbă preşedintele care provine din serviciile secrete şi din partid cu preşedintele care este stăpînul resurselor. Atît americanii cît şi ruşii controlează sau luptă pentru controlul resurselor de energie. Atunci cînd undeva prin vreo regiune *trebuie* democraţie înseamnă că pe acolo pe undeva este petrol, trece petrol sau se rafinează petrol. Doar dacă acel petrol va ajunge în Europa se vor implica şi europenii în cunoscutul stil dezbinat care îi împacă pe toţi ceilalţi.
Acesta este motivul pentru care Rusia nu acceptă independenţa Kosovo, acesta este motivul pentru care americanii dau asigurări României că situaţia din Kosovo nu seamănă deloc cu cea din Covasna şi Harghita. Pentru că nu trebuie nimănui balamuc într-o ţară care, o să zîmbiţi, reuşeşte să împace şi capra şi varza. Poziţia României în ceea ce priveşte independenţa Kosovo seamănă cu cea a ruşilor cît timp România nu controlează (nu este traversată) de circulaţia energiei pe care americanii vor să o dea Europei stînd călare pe robinet. Ce ne dorim noi, aici, la gurile Dunării, între Carpaţi, între Prut şi Tisa, despre gaze naturale? Vrem cîte un robinet european şi la ţeava rusească, şi la ţeava americană. Cît timp ţeava americană (controlată de către americani de la baza lor din Kosovo) este un concept proiectat prin sudul Dunării iar proiectul care traversează România (ţară NATO şi UE) este de-a lungul autostrăzii pe care americanii de la Bechtel nu o mai termină pentru că îi tot găsim noi frîne (pe bună dreptate – întîi să înceapă conducta, nu?), avem în continuare motive suficiente să jucăm biliboaca cu licuricii cei mari. Şi asta pentru că vrem şi noi o mînă pe robinet. Ce vedem la ţeava cu petrol? Vedem că va trece pe la noi insuficient spre sudul Europei în timp ce Odessa va avea robinetul nordului. Şi aici vrem o mînă pe robinet, dar pe un robinet mai mare.
Conductele vin spre Europa pe la nordul şi pe la sudul României. Le vrem în teritoriu ca să le mai vopsim din cînd în cînd, să mai luăm şi noi un ban cinstit. O parte din resurse sînt controlate de americani, altele de ruşi. Noi nu vrem să le controlăm, nu în adevăratul sens al cuvăntului, noi vrem să le îngrijim. Europa va plăti pentru energie şi va plăti bine, aşa cum a făcut-o şi pînă acum. We only want to pimp your pipes, daddy!
Întîi se desenează hărţile cu conducte. Abia apoi, acolo unde este nevoie, se redesenează harta lumii. Ţinutul Secuiesc nu face parte din calculele nimănui, este doar o fisă la masa verde, în micile cacialmale din cartier. Vorba lui Nea Nicu. Staţi liniştiţi la locurile voastre. Cu toţii. Nu se întîmplă nimic. Nici, nici.
Inspirat de acest 
