Kosovo independent, toate bune. Divide et impera zicea latinul. Zicea bine. Bine cît timp eşti un imperiu. Dacă nu eşti un imperiu poate eşti o uniune. Una europeană. Ca uniune poate crezi că eşti un imperiu. Poate visezi aşa ceva. Poate visezi că eşti campion mondial la box dar nu ţii cont cîţi pumni încasezi ca să ajungi acolo. Poate o uniune e ceva frumos. Sau poate nu.
Belgia, Spania, Franţa, Olanda, Germania, Italia, Suedia, Norvegia, Austria, Danemarca, Marea Britanie, toate au minorităţi naţionale concentrate teritorial. Subiectul este rezolvat prin federalizare, autonomie, tot felul de scheme politice şi figuri de balet interetnic. Cine se uită azi în curtea lor ar putea crede că toate aceste entităţi s-au unit de bună voie, într-o veselie incredibilă. Nu. Aceste ţări au teritoriile stabilite prin războaie fără număr, manevre politice de tot felul, poveşti cu regalităţi diverse şi apoi două războaie mondiale. Amîndouă cîştigate de americani, ultimul şi de ruşi. Aceste ţări europene au teritoriile actuale pentru că în fiecare ţară au fost mereu oameni care au vrut mai multă putere, mai mult teritoriu, mai multe resurse. Acei oameni au luptat, au capacitat pe alţii să lupte, au învins sau au fost învinşi. Acei oameni au unit toate resursele teritoriale, umane şi financiare pentru a lupta.
Acum trăim un secol de pace. Europenii sînt cei mai civilizaţi oameni de pe pămînt. Lor nu le mai put picioarele, mănîncă cu furculiţa, acceptă la grămadă drepturile oricărei minorităţi, de orice fel. Lor le este bine pentru că altora le-a fost rău. Ce misiune mai nobilă poate avea un european decît să îl ajute şi pe altul să îi fie bine? Ce poate fi mai european? Va încerca să facă să le fie bine sîrbilor şi albanezilor, adică ortodocşilor şi musulmanilor, adică tuturor. Doar că pe strada facerilor de bine au magazine deschise şi ruşii, şi americanii. Europenii văd un client, albanez, mic, cu o provincie aruncată de colo colo prin istorie. Sar pe el să îl ajute. Nu vrei tu mă o republică mică acolo unde dacă nu îţi făcea Tito regiune autonomă nici nu auzeam de tine? Ăla micu’ vrea. Mulţumit că a făcut aşa faptă bună europeanul trimite birocraţii să îi facă aluia republică şi pleacă la culcare, normal, pe laurii gloriei faptelor bune. Albanezul a fugit la magazinul american să îşi cumpere steag. Sîrbul a rămas înţepenit în uşa magazinului, nu mai ştia ce să zică. Seara liniştea a fost întreruptă de nişte băieţi, un irlandez, un corsican, un basc şi încă vreo alţi zece de prin toate colţurile continentului care au venit să spargă magazinul cu fapte bune europene. A luat fiecare cît a putut, unii chiar şi nişte independenţă. Rusul striga în stradă dar europeanul dormea dus. Americanul mustăcea, el lua act de cele întîmplate.
Independenţa Kosovo putea să se declare foarte bine şi acum 5 ani, şi acum 10 ani. Sau nu? Păi după războaie au devenit independente ţările care mai avuseseră o personalitate proprie şi înainte de episodul iugoslav. Kosovo nu prea avea cum. Ce s-a gîndit americanul? Hai că îşi vede niţel de 11-09-2001 şi de războiul pentru petrol împotriva terorismului. Nu strică să ia act la sfîrşit de mandat republican şi de o nouă ţară musulmană în buricul Europei, cum să vă zic, să aibă şi americanii nişte musulmani de-ai lor, în curînd şi călare pe vreo conductă. Adică între timp kosovarii şi-au cerut independenţa că aşa au vrut ei, e de la natură. Moment minunat în care Europa, atît de unită şi de fericită pînă mai ieri, va începe să aibă nişte chestiuni de rezolvat, bun moment pentru americani şi de ce nu, şi pentru ruşi, să îşi refacă fengshuiul din care de vreo 20 de ani lipsea atît de multă Europă.
PS: Vin democraţii la Casa Albă, vin necazurile pentru Europa şi reîncep meciurile cu ruşii. Păi chiar n-aţi sesizat regula? Republicanii fac rost de petrol iar democraţii umflă dolarul. E ciclic. Republicanii fac războaiele prin Asia iar democraţii le termină şi fac pochere cu ruşii pe masa europeană. Hai pa!
