Nenea Cosmos are şi el blog

Mi l-au tăiat

January 5, 2008 · 7 Comments

După cum ştiţi a nins, deci afară e fain, mai puţin gerul, zăpada strînsă în valuri de utilajele firmelor de cleaning intravilan, faptul că am fost şi azi la serviciu şi Compania Electrica Muntenia Sud. În perioada Crăciun  – Revelion s-a tăiat curentul de vreo patru ori, probabil că ei au presupus că sînt la schi în Elveţia şi nu e esenţial, au băgat mai cu poftă în bradul cel mare să lucească mai bine la poporul care face credite şi dă voturi. Eu ca un bou am fost aproape zilnic la muncă, da’ ei de unde să ştie… Totuşi, de pe 3 ianuarie era evident că m-am întors de la schi din Cocioc şi am treabă la serviciu, caz în care au făcut ei o socoteală: juma’ dintre apartamentele din zona aia sînt birouri, deci nu au consum acum, e iarnă şi nu le trebuie aer condiţionat, căldură au de la ăia cu radetu’, ia mai dă-l în pula noastră pe nea cosmos, hai să-i facem o surpriză…

… şi veneam eu de la serviciu conducînd şoimul văzduhului, zăpezi, derapaje, figuri, plăceri. Evident că locul ‘meu’ de parcare era ocupat, deci m-am apucat să caut altul. Mă aventurez în spatele blocului, acolo unde oamenii de zăpadă rulz, bag pe alee, văd un loc pe dreapta, evident că maşina nu iese complet din şleau ca să vireze, fac şanţuri pe acolo, revin în şleau, încerc din nou, canci, mie îmi place să mă bîţîi iarna cu maşina dar totul are o limită, ies din încrîncenare, mă duc mai în faţă, văd alt loc pe dreapta dar ca să virez trebuia să trec peste o tanti care stătea îm mijlocul drumului şi căuta în poşetă la lumina farurilor mele, îmi dau seama că sînt de mare ajutor, într-un final tanti gineşte cheile, se dă la o parte, parchez, dau înainte şi înapoi, fac potecă, încui maşina. Bag un fotbal cu toţi bulgării ce îmi vor îngreuna ieşirea de dimineaţă, mă întorc spre scara mea, acolo unul care a văzut locul unde am săpat eu prima dată intră din prima încercare, eu îl felicit în gînd pentru alegerea făcută, mă gîndesc şi acum că probabil mai trebuia să încerc şi eu încă odată. Intru în scara blocului, chem liftul, se deschid uşile, intru în lift, cînd să apăs pe buton…

… Electrica Muntenia Sud. Ora 19:50. Biroul de glume proaste împotriva lui Nea Cosmos. Ecranul îl urmăreşte pe subiect prin sateliţi, infraroşu, marcaje termice, gps, spioni electrici şi electrocasnici, senzori şi alte dispozitive de mare efect.
- Acum subiectul intră în lift, anunţă coaie ăla micu’ de la sonare.
- Tăiaţi curentul la semnalul meu, zice comandantul de sabotaje anticosmice, 5, 4, 3, 2, 1, Acum!
- Curent tăiat. Ora 19:51:25…

… Măi să-mi bag pula! Dacă apucam să dau comanda şi se închideau uşile băgam două ore de claustrofobie de mare angajament… Futu-i… Hai pe scări… M-aţi ratat şi de data asta, băga-v-aş numa’ becuri de 300W în cururi. Ce mă mai plîng eu atîta… Ăştia sînt stat în stat, în contractul cu ei e o frecţie de clauză că se jură să bage la loc curentul în 2-3 zile, nici să îi fuţi în bot sau să pui avocatu’ pe ei nu e loc… Muie de la Nenea Cosmos în gură la toţi ăia de la Electrica de care depind investiţiile în reţeaua de distribuţie, că o fi cablul subdimensionat şi vechi şi siguranţa obosită. Iar la deranjamente nici nu mai dau telefon, ultima oară m-am învăţat minte, cică reclamaţia mea telefonică a fost înregistrată cu numărul Ţ, de parcă eu cu reclamaţii fac lumină în casă, nu cu bani plătiţi pe kilowaţii lor. În schimb păpuşa de la telefon nu putea să îmi dea numărul responsabilului de zonă, că aveam nişte carne să îi bag la congelator…

Categories: NN7 - Boroboaţe şi păţanii
Tagged: , ,

7 responses so far ↓

  • casargoz // January 5, 2008 at 2:33 AM | Reply

    Bă nea cosmos, n-ai citit cu atenşie contractul. Oricum ca sa cfac un rezumat pe vrem3a când eram şcoleri ecsista un banc:
    “Facem bă târgul ală?”
    “Care bă?”
    “Io-ţi dau muiE tu-mi dai limbi!”"
    Se cheamă contract reciproc avantajos.
    scuye de limaj de târziu şi alcoolul sărbătorilor îşi spune cuvântul.

  • nenea cosmos // January 5, 2008 at 2:54 AM | Reply

    vrei sa iti editez postul sau il las matol? nu ca n-as fi priceput…

  • casargoz // January 5, 2008 at 3:28 AM | Reply

    Mana all the way :)

  • casargoz // January 5, 2008 at 3:28 AM | Reply

    adica Manga :)_

  • eu, Miruna // January 5, 2008 at 3:39 AM | Reply

    Va multumesc mult, tovarase Casargoz, ca imi aratati ca nu sunt sigura care-si petrece sarbatorile mai mult matoala decat vie. Incepusem sa cred lucruri rele despre mine dar acum e ok, sunt inca in grafic, atat am vrut sa va spun.

  • leprosy // January 5, 2008 at 7:40 PM | Reply

    :)), nu stiu daca ajuta la ceva, dar muntenia nu este singurul loc din cosmos in care se intampla asa ceva de sarbatori, cand probabil in companiile nationale, ce vegheaza asupra confortului cetateanului, raman la munca doar “fumeile de serviciu” ca doar au vazut in atatia ani cum se ajusteaza “neste botoane”: de craciun, la sud de madrid mi-a cazut netul oferit de Telefonica (formula 1 a furnizorilor de net in spania, cica reclama), sun la companie si intr-o spaniola stalcita ii explic unei d-soare care este problema mea, la care imi cere MIE!!! Codul Defectului!!! pai eu nu sunt pe statul lor de plata, de unde sa stiu codul???? urmarea, a trebuit sa astept 2 zile fara net, pana cand un angajat a venit la mine acasa pentru a constata ca este vorba de o eroare la ei in centrala, a sunat si in 10 min am avut net, dap, din cei 67€ ai abonamentului lunar, 10 sunt pt service cica…halal!

  • nenea cosmos // January 6, 2008 at 12:19 AM | Reply

    acuma stii de ce au avut aia razboi civil…

Leave a Comment