Paraziţii - trozneli recente

http://oedip.blogspot.com/2007/11/cnd-e-loc-de-dat-muie-m-bag-n-fa.html

Chiar mi-a plăcut.

http://milecarpenisan.wordpress.com/2007/11/23/viata-mea-vazuta-parca-de-andrei-plesu/

WWW, acum cu EEE

Drăguţ - pînă la final

O mamă Ştie!

E vineri, deci ştirea săptămînii (8)

Eu nu am nici scîndurele şi nici pasiunea asta, dar între votare şi schi e clar ce va alege lumea…

visurît şi jeg

Penibilitatea consiliului de scărpinat discriminarea apare în momentul în care uită cum se numeste visurît. Visurît se numeste visurît, coşmar.
Un coşmar este un coşmar, ori nu poţi să ai pretenţii de veselie, voie bună, corectitudine politică şi împăciuire de la un coşmar, aşa cum nu poţi avea nici de la multe alte bloguri şi nickuri din globosferă.
Metafora care transcede dintr-un astfel de blog este evidentă. Cel puţin eu văd, citesc şi interpretez un blog de nick prin filtrul nickului, este altceva decît să citesc blogul lui Vasile, acel blog este chiar mai impersonal decît blogul de nick, nu transmite nimic prin Vasile, ori cam ştii ce poţi găsi şi chiar doreşti să gaseşti la gogukaiser sau la oedip, ca să fie două exemple ‘oarecare’.
Auzi cît de retard trebuie să fie un scărpinator de la consiliul de discriminare, se sesizează că pe un blog numit coşmar a găsit incorectitudine politică and shit.
Ultimul meu coşmar de care îmi amintesc este că mă durea un ochi, îmi scoteam ochiul cu degetul din orbită şi îl priveam cu celalalt pe toate parţile, îl puneam la loc şi mă miram că nu mai văd cu el. Ăsta este un coşmar, un visurît, ceva mai dur decît poate suporta corectitudinea politică (aici nu comentez conţinutul ci stilul, daca visurît ar fi scris că populaţia ţigănească are meritul istoric de a fi devenit insolvabilă în contextul externalizarii internului şi ca atare se cere imperativ o transformare radicală prin orice mijloace, în loc de invitaţia la dat foc, atunci ajungea citat în ziare cu aplauze).
Asumarea fizică cu buletinul in mînă pe care o susţine jeg este în final depersonalizarea blogului ca idee de pornire. Negarea altfelului. Bloggerii sînt de două feluri, cei care sînt şi persoane publice şi cei care nu sînt. Nu este normal ca cei ce îşi semnează blogul cu propriul nume să aibă aceeaşi pretenţie de la cei care fac blog sub pseudonim. Intrarea lor în blog a fost diferită, motivaţia a fost diferită. Nu poţi să negi dreptul la motivaţie diferită, indiferent de rezultatul obţinut.

Este ca şi cum ai aresta carnavalul…